Un indian a scris de mana intreaga Biblie

Un tanar din India a transcris de mana intreaga Biblie, in perioada de carantina, care a durat 113 zile. Carantina a fost impusa de guvernul indian pentru a stopa raspandirea virusului SARS-CoV-2.

Rejin Valson, angajat al Aeroportului International Cochin (Kerala), a realizat o copie scrisa de mana a Bibliei, fiind inspirat de lucrarea unei surori din biserica care a scris pasaje biblice pentru membrii comunitatii.

Cand a fost impusa carantina, i s-a cerut sa mearga la serviciu doar o zi pe saptamana. Avand in vedere ca avea mult timp la dispozitie, Rejin a decis sa-l foloseasca intr-un mod util, ajutat si de dorinta de a face ceva pentru credinta sa.

Pentru a finaliza uimitoarea munca in 113 zile Rejin Valson a utilizat 2.755 coli de hartie A4 si 32 pixuri.

Dupa ce a terminat de scris, colile de hartie au fost legate intre doua coperti din lemn, obtinand astfel o Biblie cu coperti decorative ornate cu aur si avand inscriptia „Sfanta Biblie”.

„Am putut sa-mi termin munca doar datorita rugaciunilor inflacarate si a sprijinului deplin al familiei, prietenilor si pastorului’, a declarat Rejin pentru AsiaNews. „As vrea sa dedic aceasta munca copilului din pantecele sotiei mele”, a adaugat el.

Cartea se afla acum in Biserica Sfantul Anton din localitatea Karammukk si va fi prezentata enoriasilor alaturi de fiul pe care tanarul il asteapta.