Personaje biblice: Ana, mama lui Samuel

Personaje biblice: Ana, mama lui Samuel

Personaje biblice: Ana, mama lui Samuel

La polul total opus Izabelei, Ana, mama lui Samuel, este una dintre personalităţile strălucitoare ale poporului lui Dumnezeu din perioada Vechiului Testament.

Deşi despre ea se menţionează numai în 2 capitole din Biblie (1 Samuel 1:1-2:21), fiul ei, Samuel, fiind personalitatea marcantă a istoriei lui Israel (el domină în mare parte cartea 1 Samuel), totuşi Ana, mama lui, este cea care l-a aşezat pe făgaşul devenirii sale, lansându-l într-o viaţă de deplină dedicare faţă de Dumnezeu.

Astfel, Samuel a devenit în mâna lui Dumnezeu omul care a îndreptat privirile poporului Israel spre Dumnezeu şi spre voia Sa, într-o vreme extrem de dificilă din punct de vedere spiritual pentru popor – perioada tranziţiei lui Israel de la conducerea prin judecători, la perioada împărăţiei (Saul, apoi David).

Trei cuvinte îți sar înaintea ochilor când te gândești la Ana:

I. Har – Numele ei inseamnă „HarÎ și femeia asta a avut nevoie de har în familia ei. Dumnezeu a scos ceva frumos din tristețea ei (1 Petru 5:10).

II. Credință – Când te gândești cum a fost tratată acasă de bărbatul ei și la Casa Domnului de preotul Eli, este de mirare că această femeie a mai avut credință! Ana nu a cultivat în inima ei „amărăciune“, ca Naomi (Rut 1:19-22), nici nu a făcut scandal. Ea s-a smerit înaintea Domnului și a stăruit în rugăciune cu credință. Nu este de mirare că fiul ei, Samuel („Dumnezeu ascultă“) a ajuns un om al rugăciunii.

III. Ascultare – Ana și-a ținut jurământul făcut Domnului fără să se târguiască. Era vorba de întâiul născut care trebuia oricum dat Domnului (Exod 13:11-16). Rugăciunea unei mame și vorba bună a unui tată au schimbat soarta unei națiuni (1 Sam 1:21-23). (pastor Daniel Branzai)

Ana, mama lui Samuel

1 Samuel 1și 2
Ana, prima soție a lui Elcana, levitul, și cea pe care o iubea cel mai mult, era stearpă și își dorea foarte mult un copil. La sărbătoarea anuală de la Șilo, ea a plâns în tăcere și s-a rugat Domnului să-i dea un copil. Eli, preotul, a auzit-o și i-a zis: „Du-te în pace și Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!”

Tatăl lui Samuel era ELCANA, un levit care locuia în Rama, în muntele lui Efraim. El era un om bogat și influent, un soț bun și un om care se temea de Dumnezeu și Îl venera. Ana, soția lui Elcana, era o femeie evlavioasă și devotată. Smerenia, conștiinciozitatea și încrederea neclintită în Dumnezeu erau trăsături de seamă ale caracterului ei.

Cu privire la Ana, s-ar putea spune cu adevărat că se împlineau cuvintele înțeleptului: „Inima bărbatului se încrede în ea și nu duce lipsă de venituri.” — Signs of the Times, 27 octombrie 1881 Binecuvântarea căutată cu atâta râvnă de toți evreii era reținută de la această pereche temătoare de Dumnezeu: în casa lor nu se auzea niciun glas vesel de copil, iar dorința de a-și perpetua numele l-a făcut pe soț — așa cum îi determinase pe mulți alții — să încheie o a doua căsătorie.

Dar pasul acesta, care fusese făcut din lipsă de credință, nu a adus fericire. S-au adăugat la familie băieți și fete, dar bucuria și frumusețea sfintei rânduieli divine au fost întinate, iar pacea familiei a fost nimicită. Penina, a doua soție, era geloasă și mărginită și se purta cu îngâmfare și obrăznicie.

Ana s-a rugat stăruitor

Pentru Ana părea că pierise orice nădejde, iar viața i se părea o povară; cu toate acestea, ea suporta încercarea cu blândețe și fără să murmure. Elcana respecta cu credincioșie rânduielile divine. Serviciul divin la Silo încă mai continua, dar, din cauza dezordinii în desfășurarea slujbelor, el nu era chemat să-și facă serviciul la sanctuar, așa cum i se cuvenea unui levit.

Cu toate acestea, el mergea cu familia să ia parte la adunările rânduite, unde se închina și aducea jertfe. Duhul cel rău care pătrunsese în viața lui de familie se furișa chiar și la sărbătorile sfinte dedicate slujirii lui Dumnezeu. După ce se aducea [40] jertfa de mulțumire, întreaga familie se aduna după obiceiul tradițional la o serbare solemnă, dar voioasă.

Cu acest prilej, Elcana îi dădea mamei copiilor lui câte o parte pentru ea și pentru fiecare fiu și fiică. Iar, ca semn al prețuirii lui, Anei îi dădea o parte dublă, ca să-i arate că iubirea lui față de ea era la fel de mare ca și când ar fi avut un fiu.

Aprinsă de gelozie, a doua soție cerea atunci, ca una care era privilegiată de Dumnezeu, să i se dea ei întâietate și râdea de Ana din cauză că nu avea copii, considerând că acesta era un semn al neplăcerii lui Dumnezeu. Lucrul acesta se repeta an după an, până când Ana nu a mai putut să suporte. Nemaiputând să-și ascundă durerea, ea a început să plângă în hohote și a plecat de la masă. În zadar căuta soțul ei să o mângâie.

Marele-preot

„Ana, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ți-e întristată inima?” zicea el. „Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?” Ana nu a rostit niciun reproș. Ea a lăsat asupra Domnului povara pe care nu o putea împărți cu niciun prieten de pe pământ.

Ana s-a rugat stăruitor ca El să îndepărteze de la ea ocara și să-i acorde darul scump de a avea un fiu pe care să-l îngrijească și să-l crească pentru El. Ea a făcut și un legământ solemn, că îl va consacra chiar de la naștere pe fiul ei lui Dumnezeu dacă cererea ei va fi ascultată.

Ana se apropiase de intrarea cortului întrunirii și, în amărăciunea sufletului ei, „se ruga și plângea”. Totuși, ea comunica în tăcere cu Dumnezeu fără a rosti vreun cuvânt. În timpurile acelea rele, rareori se vedea o astfel de rugăciune.

Petrecerile nesfinte și chiar bețiile nu erau ceva neobișnuit, chiar și la sfintele sărbători și, când a văzut-o, marele-preot Eli și-a închipuit că Ana era sub influența vinului. Crezând că i se cuvenea să-i adreseze o mustrare binemeritată, a strigat la ea cu asprime: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezește!”

Îndurerată și înspăimântată, Ana i-a răspuns cuviincios: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei și n-am băut nici vin, nici băutură amețitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului. Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere și supărarea m-au făcut să vorbesc până acum.”

Rugăciunea Anei a fost ascultată

Marele-preot a fost adânc impresionat, deoarece era un om al lui Dumnezeu, și, în loc de mustrare, a rostit o binecuvântare: „Du-te în pace, și Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!” [41] Rugăciunea Anei a fost ascultată. Ea a primit darul pe care-l ceruse cu atâta ardoare.

Privind la copil, ea l-a numit Samuel „căci de la Domnul l-am cerut”. — Patriarhi și profeți, p. 569, 570 În primii trei ani de viață ai profetului Samuel, mama lui l-a învățat cu atenție să facă deosebire între bine și rău. Prin fiecare obiect familiar din preajma lui, ea a căutat să-i îndrume gândurile spre Creator.

Ca împlinire a legământului de a-L dărui pe fiul ei Domnului, cu o mare renunțare la sine, ea l-a încredințat în grija lui Eli, marele-preot, ca să fie educat pentru slujirea în casa Domnului. Deși a locuit în sanctuarul dedicat închinării lui Dumnezeu, tânărul Samuel nu a fost scutit de influențe rele și de exemple păcătoase.

Fiii lui Eli

Fiii lui Eli nu se temeau de Dumnezeu, nici nu-l cinsteau pe tatăl lor, dar Samuel nu a căutat tovărășia lor și nici nu a urmat căile lor rele. Educația lui timpurie l-a determinat să aleagă să-și păstreze integritatea. Ce răsplată a fost aceasta pentru Ana! Și ce încurajare pentru credincioșie există în exemplul ei! — Review and Herald, 8 septembrie 1904 De la Silo, Ana s-a înapoiat liniștită acasă, la Rama, și l-a lăsat pe copilul Samuel pentru a fi educat în vederea slujbei în casa Domnului, sub conducerea marelui-preot.

De la primele licăriri ale inteligenței, ea îl învățase pe copil să-L iubească și să-L onoreze pe Dumnezeu și să se considere proprietatea Domnului. Prin fiecare obiect cunoscut din jurul lui, ea a căutat să-i îndrume gândurile spre Creator. Când a fost despărțită de copil, iubirea ei nu a încetat. În fiecare zi, el era obiectul rugăciunilor ei. În fiecare an, îi lucra cu mâna ei o hăinuță și, când mergea la Silo împreună cu soțul ei pentru a se ruga, îi dădea copilului această amintire a iubirii ei.

Fiecare fir din hăinuță era împletit cu o rugăciune ca el să fie curat, nobil și sincer. Ea nu a cerut în rugăciune mărire lumească pentru fiul ei, dar s-a rugat stăruitor ca el să ajungă la mărirea aceea pe care o prețuiește Cerul — să-L onoreze pe Dumnezeu și să fie o binecuvântare pentru semenii lui. — Patriarhi și profeți, p. 572

Sursa foto: jw.org

Afirmativ.com

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.