Mi-e drag de cerul cel albastru
Mi-e drag de cerul cel albastru
Mi-e drag de norii… alburii
Ce-l traverseaza parca-s vii,
Dand Terei frumuseti de astru
Invesmantat cu-albe mantii.
Mi-e drag de stelele licaritoare
Din departatele lor Galaxii –
Ca viata aceasta-n bucurii
Sa urce vesnic inspre soare
Zburand spre norii purpurii.
Mi-e drag de luna cea sublima
Din noptile cand lumineaza
Si-abastrul cer tot scanteiaza
Sub mii de stele, fiind regina
Ce maiestos, le guverneaza.
Mi-e drag de Soarele de aur
De viata lumii ce-o sustine
Pamantu’intreg de-l intretine
Cu-al sau necontestat tezaur
Ce-l raspandeste-n raze line.
Si peste toate, mi-este drag
De-a Domnului Iubire mare
Expusa-n Jertfa-I salvatoare,
Trecand peste al mortii prag
Prin Forta sfanta-nvingatoare.
