Despre

afirmativ.com Despre afirmativ.com

Afirmativ.com este un site de stiri si noutati crestine, care isi propune sa prezinte informatia intr-un mod exact si rapid, intr-o forma succinta, dar care evidentiaza esentialul din domeniul religiei crestine. Informatiile si evenimentele sunt prezentate in timp real 24 de ore din 24, intr-o maniera completa: materiale video, foto, text.

Articolele de pe site provin din diverse surse credibile cu specific crestin, iar analizele si opiniile au ca punct de referinta invataturile Sfintei Scripturi. Dorim ca oamenii sa faca deosebirea binelui de ceea ce este rau si sa faca o alegere personala pertinenta.

Stirile sunt disponibile online pe site-ul afirmativ.com, la orice ora, spre a fi citite de toti utilizatorii.

Traim intr-o lume debusolata, in care informatia diversificata abunda in toate sferele vietii sociale. Avem nevoie de o informare corecta si completa pentru a ne putea ghida intr-o lume ale carei valori tind sa se inverseze, o lume in continua miscare si in care crestinismul capata diverse forme si semnificatii, de multe ori creand confuzie in mintea celui in cautarea lui Dumnezeu.

Ca si crestini, suntem incredintati de iminenta revenire in glorie a Mantuitorului Isus Hristos si dorim sa fim partasi la raspandirea mesajului Evangheliei, conditie esentiala a revenirii Domnului Isus pe pamant: „Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfarsitul” (Matei 24:14).

Desi nu suntem de acord cu multe dintre lucrurile care se petrec in jurul nostru, consideram ca trebuie sa le comunicam, pentru a ne face o impresie reala despre ceea ce se intampla si cat mai multi oameni sa realizeze ca traim efectiv timpurile din urma, fiecare fiind in pragul unei alegeri vitale, care poate duce indubitabil spre viata vesnica sau spre moartea vesnica.

Valori

Valorile dupa care se ghideaza afirmativ.com sunt: adevarul, impartialitatea si independenta, atribute care sunt garantia unui continut verificat, riguros si obiectiv prezentat.

Informatiile provin din surse sigure, iar faptele sunt riguros verificate, fiind ulterior redactate de echipa afirmativ.com intr-un mod obiectiv. Echipa afirmativ.com verifica in mod activ si constant corectitudinea informatiilor atat din punct de vedere semantic, cat si gramatical, iar greselile sunt semnalizate si corectate chiar si la o vreme dupa aparitia lor. Unul dintre obiectivele principale ale site-ului este respectul pentru cititori, tinem totodata si la calitatea continutului si veridicitatea informatiilor redate.

Fiind initiativa unor oameni cu frica de Dumnezeu, ne rugam ca acest site sa contribuie la raspandirea mesajului Evangheliei si cat mai multi oameni sa primeasca iubirea lui Hristos.

Afirmativ.com, responsabilul site-ului sau/si reporterii/moderatorii, nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.

Responsabilitatea pentru comentariile postate apartine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul care ii ofera posibilitatea de a posta un comentariu.

Comentariile care aduc jigniri sau cuprind continut vulgar, vor fi automat sterse, iar utilizatorul respectiv va fi avertizat sau chiar blocat.

Articolele postate au doar rol informativ si nu intentioneaza sa atace, denigreze sau sa atenteze la reputatia celui in cauza.

Pentru orice problema, nelamurire, sesizare sau critica, va rugam sa ne contactati la adresa: azsafirmativ@gmail.com

***

Redactor-sef: Dana Dobre

 

Despre mine

Sunt o românca mulatră, pasionată de viață și de tot ceea ce este frumos și nobil. Consider că Dumnezeu merită cu adevărat primul loc în viața noastră, iar legatura cu divinitatea are efecte benefice, pentru orice om.

Viata de familie:

Am trei băieți minunați. Primii doi sunt studenți (unul la kinetoterapie, celalalt la medicină, iar cel de-al treilea este elev în clasa a cincea, pasionat de matematică și IT.

Soțul meu, de profesie psihosociolog, mă susține în tot ceea ce întreprind și mi-a fost de ajutor la fiecare proiect pe care l-am dezvoltat.

Studii și activități

Am urmat Facultatea de Litere între anii 1991-1996 și m-am specializat în administrație publică. Nu am găsit imediat de lucru, așa că o perioadă am acordat meditații la limba franceză, pentru a-mi câștiga existența.

Timp de trei ani (2005-2007), am urmat cursurile de la distanță ale Facultății de Comunicare Socială și Relații Publice, din cadrul Universității București.

Sunt o fire luptătoare și muncitoare, calități care m-au ajutat să ocup o funcție de execuție în cadrul Primariei Municipiului București, la Direcția Generală de Asistență Socială, în perioada 1996-2010.

În tot acest timp am avut și alte joburi part-time:

– reporter la ziarul bucureștean Consens (unde mi-am făcut ucenicia în jurnalism);

– manager de proiect în cadrul unei asociații umanitare, dar și purtător de cuvânt și secretar al Asociației Mulatrilor din România (cu care am colaborat înca de la înființare, din 1992);

– membru fondator al Organizației pentru refugiați si migranți (2003);

– consilier în cadrul unor proiecte ale Organizației Femeilor Refugiate din România (colaborare între anii 2002-2004);

Începând cu anul 2008, am construit o rețea proprie de clienți în cadrul multinaționalei FM Group (rețea care funcționează și astăzi);

Din anul 2015 am început colaborarea ca partener al francizei imobiliare Galaxy Imob. Experienta în relații publice însușită de-a lungul anilor, cunoașterea legilor și a procedurilor legate de achizițiile de locuințe, dorința de a ajuta oamenii și cunoașterea în detaliu a Bucureștiului, m-au recomandat pentru această activitate, pe care am tratat-o cu maximă seriozitate.

Pasiuni

Pasiunea mea a fost, este și va ramâne scrisul. Îmi place să scriu despre oameni, despre realitățile înconjurătoare, să surprind în scris aspecte care scapă la o primă vedere, să aduc zâmbete pe chipul cititorilor și să-i încurajez.

Publicații:

1997 – carte de poezie Steaua ta pamânteană, editura Tipo-Aktis;

1998 – Antologie de versuri, editura Vasile Carlova;

În presa scrisă:

Colaborare ziare.com

Număr articole: 610, câștigătoare „Penița de Aur”;

Colaborator revista online Femei de 10

Articole creștine revista Speranța – Australia

Poezie creștină

Resurse crestine

În anul 2014 am înființat site-ul afirmativ.com, care a avut un mare succes în rândul creștinilor, fiind o bună sursă de documentare și de încurajare, prin cele peste 1500 de articole, devoționale, poezii creștine și alte resurse.

O pasiune mai veche a mea este jocul scrabble, în română și franceză. Astfel, în 1994, la Campionatul național în limba română, am obținut locul 3 la partida de scrabble compunere.

Festivalul Internațional de Scrabble Francofon desfășurat la Poiana Brasov în 1996, mi-a adus locul 1 la partida de scrabble duplicat pe perechi.

În plan politic:

În anul 2019 am depus candidatura la europarlamentare ca independentă – sătulă să văd viețile cârpite ale românilor, m-am hotărât să mă implic, să nu mai stau pe margine. Legislația aspră m-a împiedicat să candizez, numarul de 100,000 de semnături fiind practic imposibil de strâns in mod corect, într-un timp atât de scurt.

Apariții Tv

Flux Tv (1997) – În urma lansării cărții de poezie Steaua ta pamanteana;

TVR1 (1998) – Reportaj „Primul funcționar public de culoare din Romania”;

Antena 1 (2002) – Emisiune de divertisment;

Flux Tv (2005) – Dezbateri cu femei de carieră;

Trinitas Tv (2009) Emisiune despre refugiați;

Speranța Tv (2018) – Emisiunea Jurnal de credință;

TVR 2 (2018) – Emisiunea Femei de 10, bărbați de 10;

A7TV (2018 – 2020) – Emisiunea Știrea cea bună, Talk-show și diverse emisiuni creștine;

Pasionată de gastronomie. Nu am avut apariții media pe această temă, dar e suficient că băieții și soțul meu mă consideră regină în bucătărie, fiind încântați de fiecare rețetă nouă cu care-i delectez.

Colaboratori:

Lucica BOLTASU

Lucica-Boltasu

Lucica Boltasu s-a nascut in 1967 intr-un sat de langa Deva, unde si-a petrecut copilaria. A scris pana in prezent peste 500 de poeme, publicate online, pe resursecrestine.ro.

Cu un farmec aparte de a insirui cuvintele, poeta subliniaza intr-un mod original trairi omenesti care isi au originea in iubirea desavarsita a lui Isus, amintind frecvent ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi, laudandu-L pe Cel ce a stat pe cruce si povestind minunile Lui.

Interviu Lucica Boltasu

Flavius Laurian DUVERNA

167805_103312483080622_667561_n

Flavius Laurian Duverna este cu siguranta un poet ajuns la maturitate spirituala, daruit cu mult har, un poet care striga iubirea lui Dumnezeu si bunatatea Lui in cele peste 1000 de poeme scrise de-a lungul timpului.

Este o poezie de lauda si inchinare, de chemare la pocainta, de binecuvantare, despre marile intrebari ale omului, despre marea zi a intalnirii cu Mantuitorul nostru si multe altele pe care le puteti aprofunda pe resursecrestine.ro.

Interviu cu Flavius Laurian Duverna

Danut Alexandru JERCAN

11897142_481318855361466_374904673_n

Danut Alexandru Jercan s-a nascut pe 31 iulie 1957 in  localitatea Maneciu Ungureni, Prahova. Este licentiat in Teologie pastorala – Institutul Teologic Adventist si Babes Bolyai – Teologie Reformat Didactica.

Este pastor in cadrul Conferintei Muntenia si poet crestin: (trei carti poezie: Scrisori de Dragoste Divina, Evadare din Lodebar, Strigatul Tacerii); Hobby-uri: poezia, muzica, florile, pescuitul, strungaria in lemn, excursii locuri istorice, etc.

BLOG PERSONAL

Ada ROSU

11998603_1644041362505154_2010553981_nNascuta in Fetesti, Ialomita, pe 16 septembrie 1985, Ada Rosu este autoare de poezie si devotionale. Este casatorita si are o fetita pe care o considera darul deosebit primit de la Dumnezeu. „Scriu poezii pentru copii dar si pentru adultii care-si simt inima inca tanara. Nu ne-am nascut intelepti ci ne-am nascut pentru a deveni oameni intelepti, iar asta trebuie sa o cerem doar lui Dumnezeu. EL sa ne binecuvinteze pe toti!”

10 Comments

          Lasă un răspuns

          Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.