Read Time:2 Minute, 51 Second

De ce memoria slăbește odată cu înaintarea în vârsta?

Imaginați-vă un dulap plin de comori acumulate în timpul unei vieți pline de experiențe bogate. Acum, imaginați-vă că intrați în acel dulap pentru a găsi un obiect anume.

Numai că acolo poate vei fi atras de un alt element mai ademenitor din trecutul tău. Sau găsești obiectul pe care îl cauți, dar este amestecat cu alte articole similare. Iar dacă tragi de unul, vor cădea toate…

Cam așa funcționează memoria unui bătrân, susține o nouă teorie.

Bătrânii se luptă cu memoria nu pentru că au probleme în a-și aminti lucruri, ci pentru că mințile lor sunt supraîncărcate cu amintiri valoroase din viață.

„Există ideea preconcepută că amintirile vârstnicilor sunt oarecum sărace și nu conțin multe informații”, a spus Tarek Amer, cercetător la universitățile Columbia și Harvard. El este și autor principal al unui nou studiu, publicat în Trends in Cognitive Science.

O nouă teorie

El explică această nouă teorie: „Pe baza multor dovezi, argumentăm faptul că vârstnicii stochează prea multe informații, așa că, într-un fel, le este mai greu să-și concentreze atenția asupra unei singure informații țintă și să excludă tot felul de alte distrageri.”

Când cineva încearcă să acceseze memoria, creierul său cercetează rapid tot ce este stocat în ea pentru a găsi informațiile relevante, susțin Amer și colegii săi.

Tinerii nu au atât de multe cunoștințe anterioare stocate în creier, așa că le este mai ușor să găsească amintirea pe care o caută, fără a fi distrași de amintiri irelevante.

Dar oamenii în vârstă trebuie „să sape” printr-o cantitate imensă de cunoștințe anterioare atunci când caută o anumită amintire.

Este mai dificil pentru cei mai în vârstă să suprime reminiscențe irelevante și adesea scot o grămadă de alte amintiri care sunt lipite de cea pe care o căutau, au remarcat cercetătorii.

„Dacă cunoașteți cinci persoane diferite cu același prenume și încercați să vă amintiți numele de familie pentru unul dintre ei, vă vor veni în minte mai multe nume și, în esență, vor interfera cu capacitatea de a vă aminti exact numele de familie pe care încercați să vi-l amintiți”, a exemplificat Amer.

Avantajul persoanelor în vârstă

Deși acest lucru a fost prezentat ca o slăbiciune a minții persoanelor în vârstă , Amer a spus că aceasta este în principal o funcție a testelor de reamintire care sunt utilizate în mod obișnuit în laboratoarele de psihologie pentru a cuantifica memoria.

Privită dintr-o altă perspectivă, această dezordine a creierului oferă de fapt persoanelor în vârstă un avantaj față de tineri, atunci când vine vorba de sarcini care implică creativitate sau înțelepciune, a spus Amer.

Din cauza modului în care sunt efectuate testele de memorie , există o mulțime de studii care susțin ideea că prea multă dezordine în mintea persoanelor în vârstă duce la o performanță mai proastă a memoriei.

Studiile au arătat că persoanele în vârstă depășesc adulții mai tineri atunci când li se cere să efectueze o „sarcină cu utilizări alternative ” – un test psihologic în care li se înmânează un obiect obișnuit, cum ar fi un ciocan, și li se cere să vină cu utilizări diverse ale acestuia.

Noua teorie „are sens”, a spus Aaron Bonner-Jackson, neuropsiholog la Centrul Lou Ruvo pentru Sănătatea Creierului al Clinicii Cleveland.

„Creierul vârstnicilor permite o perspectivă mai largă asupra a ceea ce trebuie să facă, iar asta poate avea consecințe și bune și rele”, a conchis el.

Sursa

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Hrana viitorului în Europa: viermi, lăcuste, greieri... Previous post Hrana viitorului în Europa: viermi, lăcuste, greieri…
Grupurile influente ruse nu vor să Next post Grupurile influente ruse nu vor să trăiască în „lumea greșită”