Poezia crestina produce mai mult decat acea placere pur estetica. Anume, induce atat o stare de bine, de pace sufleteasca si frumusete spirituala cat si de rugaciune.

Cuvantul, in sine, este de origine divina, caci prin grai, prin cuvinte Dumnezeu a dat omului posibilitatea de a comunica cu semenii sai si, in acelasi timp, cu insusi Dumnezeu. Se stie ca rugaciunea este o cale de comunicare cu Dumnezeu dar si de partasie cu El, in acelasi timp.

Apostolul Ioan spune atat de minunat : ”La inceput era Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul”(Ioan 1,1). Intruparea Cuvantului, adica al lui Hristos, a facut posibila comunicarea omului cu Dumnezeu Tatal. Aceasta nu poate fi inteleasa si relatata decat in cuvinte inspirate de Duhul Sfant.

Iata de ce cuvintele sunt de origine divina si, mai mult, au putere multa-tocmai pentru faptul ca ele vin de la Dumnezeu si in final se intorc la El. Persoana inspirata de Duhul Sfant poate fi in slujba lui Dumnezeu, atunci cand aceasta alege in mod liber si responsabil.

Frumusetea divina

Titu Maiorescu in opera sa intitulata ”Critice”, afirma ca menirea poeziei este de a exprima frumosul, iar scopul ei este de a destepta imagini sensibile.

Iar atunci cand este vorba despre poezia crestina, frumosul estetic este inlocuit de catre frumusetea divina. Poezia in sine devine o rugacine la care participa atat poetul cat si cititorul.

Despre poezia crestina s-au scris multe pagini si se vor mai scrie. Important este modul in care, cel care analizeaza sau citeste acest gen de poezie, se raporteaza la ea.

Punctul de pornire il constituie sursa de inspiratie a acesteia pe care o identificam a fi in Sfanta Scriptura. De aici aflam ca omenirea il lauda pe Dumnezeu prin cantece si rugaciune.

Poezia religioasa este o adevarata perla crestina, adevarata comoara a sufletului, menita sa-i imbogateasca si infrumuseteze spiritual pe cei care se vor dedica, daca nu studiului ei, macar lecturii.