Canalul GOD TV acuzat de evanghelizarea evreilor, a fost suspendat de autoritatile israeliene

Canalul GOD TV acuzat de evanghelizarea evreilor, a fost suspendat de autoritatile israeliene

Autoritatea de reglementare a audiovizualului din Israel a declarat ca a suspendat canalul mesianic GOD TV (DUMNEZEU TV), dupa ce a acuzat ca ar fi incalcat licenta de emisie prin evanghelizarea evreilor.

La inceputul acestui an, GOD TV a lansat un nou canal numit “Shelanu TV”, care, in ebraica se traduce prin “al nostru”. Canalul a semnat un contract de sapte ani cu HOT Cable Communication Company, cea mai mare retea de cablu din Israel, pentru a transmite publicului israelian informatii din comunitatea mesianica.

Consiliul pentru transmisiuni prin cablu si satelit, a acordat initial licenta pentru difuzarea Shelanu TV. Canalul mesianic a atras repede atentia, atunci cand criticii l-au acuzat ca evanghelizeaza intentionat evreii.

Desi evanghelizarea este permisa in Israel, este ilegal prozelitismul minorilor si folosirea mijloacelor materiale pentru a indemna pe cineva sa-si schimbe religia. GOD TV sustine ca Shelanu TV respecta in totalitate legislatia israeliana.

Cu toate acestea, multi au fost indignati atunci cand directorul general al retelei, Ward Simpson, a spus intr-un videoclip promotional (care ulterior a fost sters), ca Shelanu TV isi propune “sa duca Evanghelia lui Iisus in casele, vietile si inimile poporului evreu”.

Dupa efectuarea unei investigatii la Shelanu TV, consiliul a retras licenta de emisie, afirmand ca postul de televiziune a prezentat gresit continutul si intentiile canalului in ceea ce priveste cererea de licenta.

“Canalul se adreseaza evreilor prin continut crestin, in contrast cu cererea initiala, in care acesta a declarat ca se adreseaza doar crestinilor”, a declarat presedintele Consiliului, Asher Biton.

Consiliul i-a acordat operatorului de cablu Hot Cable sapte zile pentru a scoate Shelanu TV din grila de programe.

Ron Cantor, directorul regional in Israel pentru GOD TV, neaga afirmatia lui Biton potrivit careia continutul lui Shelanu a fost schimbat fata de schema initiala de difuzare.

“Licenta noastra spune foarte clar ca publicul nostru tinta este publicul israelian”, a spus Cantor pentru CBN News. “Nu ne-am incalcat acordul. HOT Cable nu si-a incalcat acordul … Nu am facut nimic rau.”

Consiliul a declarat ca un canal mesianic adresat evreilor nu va fi cenzurat, dar ca va trebui sa solicite aprobarea consiliului, sustinand ca Shelanu TV nu a facut-o.

Cantor a declarat pentru CBN News ca va solicita o noua licenta. De asemenea, va solicita consiliului sa-si retraga cererea prin care postul TV Shelanu sa fie inchis in 7 zile.

El spune ca se asteapta ca a doua cerere de licenta sa fie aprobata de comisie.

“Suntem israelieni, platim impozite, servim in armata, ne iubim tara si luptam impotriva antisemitismului. Deci, ma astept ca Israelul sa ne permita transmisia”, a spus Cantor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.