Povestea găștii (poveste cu tâlc)

Povestea găștii (poveste cu tâlc)

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, într-un mic oraș, o gașcă care prospera de la o zi la alta.

Șefii acestei găști erau șmecherii, niște indivizi lipsiți de scrupule, care împreuna cu familiile lor se ocupau de „bunul mers” al coteriei. În realizarea afacerilor lor oneroase invocau întotdeauna o instanță supremă careia i se subordonau și pe care o dădeau ca exemplu noilor veniți în gașcă.

Șefii aveau grijă să amestece în discursurile lor adevărul cu minciuna, fapt ce îngreuna înțelegerea noilor veniți în gașcă, dar ce mai conta, șefii acționau dupa principiul „dacă nu-i convingi, atunci zăpăcește-i”.

Membrii vechi credeau cu sfințenie în palavrele rostite de mai marii găștii lor…. Ei auziseră de atâtea ori discursurile și argumentația șefilor încât li se părea firească și absolut corectă această stare de lucruri.

Noii intrați trebuiau să se adapteze repede voinței găștii. Ei nu aveau de ales, deoarece orice pas greșit, orice tentativă de a gândi și de a acționa independent, îi transforma automat în „răzvrătiți”, supuși oprobiului întregii găști.

Deci, să concluzionam. Erau două mari categorii de indivizi în gașcă: șmecherii și fraierii.

Șmecherii aveau de toate. Prestigiu, funcții, stimulente financiare (pe care gașca le punea la dispoziția lor pentru fel de fel de activități) și multe alte avantaje. Ei aveau locuințe impozante, mașini serioase, îmbrăcăminte și accesorii de lux. De asemenea ei se considerau îndreptățiți să conducă și să promoveze interesele găștii…

Ceilalți, fraierii, duceau tot greul. Statutul lor le impunea să fie omniprezenți și să care în spate tot eșafodajul hoț pe care era construită gașca. Ei își iroseau timpul, nervii și banii pentru ca gașca să prospere.

Tot ei erau trași la răspundere pentru orice lucru care ar fi afectat prestigiul și pretențiile găștii. Dealtfel, li se spunea verde în față că toată munca și tot zbuciumul lor fizic și sufletesc nu e pentru gașcă, ci pentru ceva mai presus de gașcă…

Nu mai conta faptul că mai erau și alte găști rivale prin oraș. Gașca aceasta se considera deosebită. Era „l’ombelico del mondo”, gașca cea mai adevărată și gașca care va supraviețui tuturor găștilor, indiferent de situație…

Într-o bună zi, în gașca a intrat un individ care însă își dădu repede seama cum stă treaba și care este mersul găștii. El nu interfera nici cu șmecherii și nici cu fraierii și privea de departe acest teatru absurd care se desfășura sub ochii lui.

La un moment dat a văzut cum un membru loial din gașcă a fost batjocorit și umilit. Dorind să stie ce s-a întâmplat, s-a dus să vorbească cu cel ostracizat.

A aflat astfel ca „cineva de sus” a fost deranjat de ceva și a asmuțit si pe ceilalți împotriva lui. Nu conta că individul nu e vinovat, nu conta cât făcuse pentru gașcă până atunci. A primit un mare șut undeva și i s-a șters cu buretele toată munca prestată în ani buni pentru propășirea găștii.

Este vital pentru gașcă să anihileze un presupus împotrivitor. Nu-și poate permite să dea rateu. Sefii coteriei au intotdeauna dreptate (chiar daca unii sunt departe de adevăr) deși declară că în gașca toți sunt la fel și au aceleași drepturi. E o vorbă (care-i gâdilă plăcut la ureche), nu un fapt.

Aceasta povestioară are și o concluzie din care un novice ar putea învăța câte ceva:

Ai grijă când te bagi într-o gașcă, si asumă-ți și un eventual șut în dos atunci când nu mai corespunzi intereselor sau când deranjezi pe cineva „sus-pus”. Și mai ales încearcă sa relaționezi cu cât mai puțini. Nimeni nu va fi de partea ta. Eventual doar cei care au privit de pe margine.

Autor: Dana Dobre

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.