De ce nu a fost recunoscut Domnul Iisus dupa Învierea din morți ?

Învierea Domnului Iisus Hristos a fost, este și va fi piatra de temelie a credinței și trăirii noastre creștine. Este uimitor modul în care lucrează Dumnezeu, Tatal nostru iubitor, și cum ne previne în toate situațiile, fără să ne lase în necunoștință de cauză.

Așa cum reiese din cele patru Evanghelii, după Învierea Sa din morți, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat de mai multe ori femeilor și ucenicilor, însă de fiecare dată aceștia L-au recunoscut pe Domnul abia după ce le-a vorbit. Iar în cazul lui Toma, abia după ce apostolul L-a atins.

De ce le-a fost greu oamenilor celor mai apropiați de Domnul să-L recunoască? Cu ce fel de trup și chip a înviat Domnul?

Apostolul Pavel spune: „Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi învie în neputrezire; este semănat în ocară, şi învie în slavă, este semănat în neputinţă, şi învie în putere. Este semănat trup firesc, şi învie trup duhovnicesc” (1 Corinteni 15: 40, 44).

Imediat după Înviere, Iisus se arată Mariei Magdalena, care Îl confundă, culmea, cu gradinarul, nici măcar cu un înger ! Doar când i-a spus „Marie”, şi-a dat seama că este Iisus. Se uita la El şi nu-L cunoştea, deşi era acelaşi Iisus (Evanghelia după Ioan 20: 11, 18).

De asemenea, Iisus apare din nou seara, în casa unde erau apostolii adunaţi de frica iudeilor. Şi Toma nu era cu ei. La început nu-L cunosc. Iisus le-a aratat mainile si coasta Sa, ca mai apoi să-L cunoască. Iisus Cel înviat nu era aşa uşor de recunoscut. (Evanghelia după Ioan 20: 19, 20).

Iisus Se arată din nou la marea Galileei, a treia oară după ce înviase din morți. Era într-o dimineaţă, Iisus stătea pe malul mării, ucenicii erau în larg,  Îl văd, însă nu-L recunosc.

După ce Iisus le spune să arunce mreaja în partea dreaptă a corabiei, Apostolul Ioan, cel iubit de Iisus, îi spune lui Petru: „Este Domnul”! După aceea Îl cunosc și apostolii. Iisus îi cheamă pe toţi, apoi stă de vorbă cu ei, dându-le să mănânce pâine şi peşte fript pe jăratic (Ioan 21: 1,14 ). Aşa încat Iisus cel înviat, acelaşi Iisus care a fost răstignit, nu e recunoscut uşor, decât de inimi şi de ochi curaţi.

În aceeași zi a Învierii Domnului Iisus Hristos, doi dintre ucenici, Petru și Cleopa, se duceau spre un sat, numit Emaus. Acesta era la o depărtare de două ore de mers pe jos. Pe drum, fiind încă sub impresiile şi sub atmosfera celor întâmplate cu Domnul Iisus în zilele ce trecuseră, vorbeau între ei aşa cum le spusese El Însuşi: „Hristosul trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit şi a treia zi să învieze”.

Pe când vorbeau ei, Domnul Iisus S-a apropiat de ei şi mergea pe drum împreuna cu ei. Dar culmea, ei nu L-au cunoscut, ochii lor erau împiedicaţi. Cuvântul împiedicaţi, din limba greacă, ecratunto, înseamnă a continua să fii închis pentru ceva, din context închişi pentru a-L cunoaşte pe Domnul Iisus. Mântuitorul i-a însoţit în drumul lor, discutând cu ei despre toate acestea.

Dar nu L-au recunoscut, decât atunci când a stat cu ei la masă; El a luat pâinea şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii, dar Iisus S-a făcut nevăzut (Luca 24: 13, 35).

Oare de ce n-au fost în stare ucenicii Domnului Iisus să-L recunoască? Însuși Domnul Iisus menționează cauza și problema ucenicilor:

Atunci Iisus le-a zis: “O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, și să intre în slava Sa?” (Luca 24: 25).

Necredința și împietrirea inimilor ne opresc și astăzi sa-L vedem pe Mântuitorul iubit. El a promis că va fi cu noi în toate zilele, că ne va acorda tot sprijinul Său. Atunci când vom înțelege că singura piedică în calea către Hristos suntem noi înșine, atunci vom da la o parte tot ce ne ține departe de El și vom ținti spre Împărăția Cerurilor.

Poate eşti atât de trist și împovărat încât nu-ţi dai seama că Domnul Iisus este chiar lângă tine. El vrea să-ţi vorbească şi ţie prin Cuvântul Său. El vrea să-ţi descopere voia Sa. Și cu siguranță, dacă vei citi din Biblie, te vei lumina şi tu la faţă, aşa cum s-au luminat ucenicii când au recunoscut că Străinul de pe drum era chiar Domnul lor.

Sursa foto: Youtube

Articol de Dana Dobre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
Citește mai multe:
O noua biserica crestina din China este pe cale de a fi demolata, pentru un motiv incredibil (Video)

Reporterul Tom Phillips de la The Telegraph a vizitat recent biserica „Holy Love” din Xiaying

Un cunoscut ateu sustine ca este de fapt un crestin laic

Richard Dawkins, considerat cel mai faimos ateu din lume, a facut o declaratie in cadrul

Închide