Am o întâlnire cu Dumnezeu!

Un pustnic se ruga cu multă putere și stăruință, dorind să-L întâlnească pe Dumnezeu.

După multă osteneală a izbutit să stabilească o întâlnire cu El. – Mâine, sus pe munte! i-a spus un Înger. A doua zi pustnicul s-a sculat foarte de dimineață și a privit muntele.

Era cu desăvârșire curat, fără nici un nor. A pornit, așadar, bucuros și cu o teamă sfântă spre vârful muntelui.

La un moment dat, în timp ce mergea de-a lungul cărării, a întâlnit un om care căzuse în mărăcini și i-a cerut ajutorul. – Îmi pare rău, dar mă grăbesc pentru că am „întâlnire” cu Dumnezeu, a răspuns pustnicul și și-a continuat drumul.

Puțin mai sus a întâlnit o femeie care plângea lângă fiul ei bolnav. – Ajută-mă, te rog! l-a rugat aceea. – Îmi pare rău, dar nu am vreme, căci Dumnezeu mă așteaptă în vârful muntelui.

Și a început să meargă mai repede ca să nu întârzie. Dar acolo unde cărarea devenise mai abruptă, a văzut un bătrân istovit care, întinzându-i burduful, i-a spus: – Nu mai pot continua drumul. De aceea te rog: mergi și umple-mi burduful cu apă din izvorul de mai jos.

– Ai răbdare, omule bun! Am întâlnire cu Dumnezeu și nu vreau să întârzii.

Când, în cele din urmă, pustnicul a ajuns în vârful muntelui, la ușa colibei, unde trebuie să-L întâlnească pe Dumnezeu, a aflat o hârtie agățată pe care scria:

– Iartă-Mă pentru că nu sunt aici, dar am mers să-i ajut pe cei pe care tu nu i-ai ajutat în drumul tău spre Mine.

Sursa: Internet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat:
Citește mai multe:
Kazahstan: Un crestin adventist, acuzat de „incitare la ura religioasa”. Presedintele Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din Regiunea Euro-Asia face apel la rugaciune

Yklas Kabduakasov, un crestin adventist de ziua a saptea, tatal a opt copii, a fost

Mistere ale umanitatii – Sodoma si Gomora

De-a lungul secolelor, misterul care a inconjurat atat locatia, cat si modul in care au

Închide