Acasă » De ce Invierea Mantuitorului este atat de importanta ?

De ce Invierea Mantuitorului este atat de importanta ?

InviereaLa sfarsitul anilor 1990, un grup de cercetatori s-a adunat pentru a evalua daca Iisus a spus cu adevarat tot ceea ce scriitorii au reprodus in paginile Evangheliei. Desi criteriile dupa care acesti experti au evaluat cartile Noului Testament erau extrem de subiective, demersul acestor teoreticieni reuniti in ceea ce ei au numit „Seminarul Iisus” a atras atentia mass-mediei internationale, care dorea sa afle ce inseamna „credinta crestina” din perspectiva unor oameni de stiinta.

Marcus Borg, un lider al „Seminarului Iisus”, referindu-se la Invierea Domnului, a spus: „Cand eram copil, mi se spunea adeseori si credeam ca Pastele inseamna ca Iisus a inviat literalmente din morti. Dar acum, vad ziua de Paste intr-un mod foarte diferit. Pentru mine, este irelevant daca mormantul era gol sau nu ori daca de Paste s-a intamplat ceva remarcabil cu corpul fizic al lui Iisus”.

Ca si copil, Borg a avut dreptate. Ca adult, desi considerat un purtator de cuvant al crestinismului, el a gresit. Ceea ce Borg sustine, adica faptul ca este irelevanta invierea fizica a lui Hristos, apostolul Pavel a considerat ca este absolut esential pentru credinta crestina. Pavel a scris corintenilor: „Daca n-a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, voi sunteti inca in pacatele voastre,si prin urmare, si cei ce au adormit in Hristos sunt pierduti. Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii!”(1 Corinteni 15:17-19).

Invierea fizica a lui Iisus Hristos este piatra de temelie a rascumpararii, pentru oamenii de pe intregul pamant. Fara invierea lui Hristos nu exista crestinism.

Invierea este fizica

Desi crezul crestin specifica in mod indubitabil „cred in invierea trupului”, cei mai multi crestini neaga acest lucru, avand tendinta de a spiritualiza invierea mortilor. Ei nu resping doctrina, dar neaga sensul sau esential: o revenire permanenta la o existenta fizica intr-un univers fizic.

Doua treimi din americanii care cred in invierea mortilor, sustin totusi ca nu vor avea corpuri dupa inviere, dar acest lucru este un non-sens. O inviere fara trup, este ca un rasarit de soare fara soare. Nu exista asa ceva. Invierea inseamna ca vom avea corpuri. Daca nu am avea corpuri, inseamna ca nu am inviat!

Doctrina biblica a invierii mortilor incepe cu corpul uman, dar se extinde mult dincolo de el. RA Torrey scrie „Noi nu vom fi spirite fara trup in lumea care va veni. Vom fi spirite rascumparate, in trupuri rascumparate, intr-un univers rascumparat”. Este, prin urmare, important ca noi sa nu intelegem invierea mortilor doar ca un punct din doctrina, ci trebuie sa intelegem ce semnifica afirmatia despre inviere.

In Geneza 2:7 scrie: „Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu”. Cuvantul ebraic pentru „suflet viu” este nephesh , de multe ori tradus „viata fizica”. Adam a devenit nephesh atunci cand Dumnezeu a creat din tarana corpul sau si i-a suflat in nari suflare de viata. El nu a fost o fiinta umana vie decat atunci cand a avut atat componenta materiala (fizica) cat si componenta imateriala (spirituala). Astfel esenta omului nu este doar spiritul, ci a spiritului unit cu corpul. Nu poate exista o componenta fara cealalta, corpul reprezentand pe fiecare om tot atat de mult cat si spiritul il reprezinta. Corpul nu este doar „casa spiritului”, asa cum foarte multi oameni inclina sa creada. Aceasta credinta falsa a fost inoculata de christoplatonism si a influentat negativ omenirea.

Din punct de vedere christoplatonic, sufletele noastre doar ocupa corpul nostru. Filozofia „crestinata” de Platon sustine ca sufletul omului ar putea exista in mod natural sau chiar in mod ideal intr-o stare in afara trupului…

Iisus nu a inviat doar in spirit. A inviat si in trup, iar marturiile Bibliei sustin acest adevar, esential pentru mantuirea fiecaruia.

In pasajele care urmeaza Iisus le arata clar ucenicilor ca a inviat intr-un trup de carne, nu in duh:

Luca 24:36-42 Pe cand vorbeau ei astfel, insusi Iisus a stat in mijlocul lor si le-a zis: „Pace voua!” Plini de frica si de spaima, ei credeau ca vad un duh. Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteti tulburati? Si de ce vi se ridica astfel de ganduri in inima? Uitati-va la mainile si picioarele Mele, Eu sunt; pipaiti-Ma si vedeti: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeti ca am Eu.” (Si, dupa ce a zis aceste vorbe, le-a aratat mainile si picioarele Sale.) Fiindca ei, de bucurie, inca nu credeau si se mirau, El le-a zis: „Aveti aici ceva de mancare?” I-au dat o bucata de peste fript si un fagure de miere.

Ioan 20: 26-29 Dupa opt zile, ucenicii lui Isus erau iarasi in casa; si era si Toma impreuna cu ei. Pe cand erau usile incuiate, a venit Iisus, a stat in mijloc si le-a zis: „Pace voua!” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios.” Drept raspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu si Dumnezeul meu!” „Tomo”, i-a zis Iisus, „pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut.”

Asadar, noi nu trebuie fim speriati de gandul mortii, caci moartea nu este decat o trecere, un prag, iar noi murim cu nadejdea Invierii. Invierea Domnului Iisus este cel mai important lucru care s-a petrecut vreodata pe acest pamant.

Sursa: christianity.com

Mai citeste si:

Maretia celor 7 afirmatii rostite de Iisus pe cruce

Afirmatiile unor personalitati despre Iisus Hristos

Marturie emotionanta a lui Chuck Norris: „Pentru slava Ta, Doamne. Pentru gloria Ta!”

4 comentarii la „De ce Invierea Mantuitorului este atat de importanta ?”

  1. Şalom!

    Eu sunt un om foarte atent la vorbire, de aceea vă asigur că am proprietatea termenilor mei atunci când scriu că m-a impresionat plăcut discuţia despre om, aşa cum este el înfăţişat pe baza pasajului din Genesa (antropologie), iar avertismentul privitor la platonism a adăugat la aceasta. 🙂 Într-adevăr, duhul este duhul trupului meu, iar trupul este trupul duhului meu.

    Cât despre constelaţia de relaţii stabilite între moartea ispăşitoare (ispăşirea fiind rădăcina din care odrăslesc o sumedenie de bunuri duhovniceşti denumite, generic, mântuire) şi înlocuitoare şi învierea slăvită, nădăjduiesc că voi izbuti să o văd tratată în alt articol.

    Fiţi binecuvântaţi!

  2. Doamne ajută. O singură remarcă IIsus se scrie cu doi de i și nu cu un singur i, conform textelor grecești originale ale textelor sfintelor evanghelii.

  3. De ce a fost nevoe ca DUMNEZEU să trimită pe unul din CER pe acest pămînt și să urmeze venirea lui exact cum am venit toți .A pregătit un pic planul și a venit o Fecioară la fel pregătită cu o disciplină și curată minte știți toți asta A venit un Înger ia vorbit deci acel înger sia luat trup deși în viața veșnică nu poți trăi în trup care are nevoe specială de aier apă hrană .Dar la Domnul nimic nui cu neputință .Sa născut ISUS ca noi din mamele noastre toți .Deci a urmat ciclul de venire pe lume ca ori ce om .Asta pentru a nu se creea discuții după plecare a lui ISUS .Deci a trăit ca noi la un timp omul se maturizează și e înțelept cu ce urmează în viață .Ni sa arătat că poate înviea un om mort și chiar cu mult timp și el ISUS trebuea să moară nu știm dacă așa a fost planul Domnului DUMNEZEU poate erau și altele dar așa a ales oamenii locul și mai mult a ales cum îi pedepsea pe unii la moarte și asta pe cruce era la vedere publică și deci ar fi ales ca plan Deci aici e ca popor ales Evreiii .A fost răstihnit a fost îngropat trupul și cum sa zis cutremur da a adormit cei ce păreau .IA ADORMIT precum și pe cei me pe munte cu ISUS ia luat somnul .Asta ia adormit cineva din nevăzut deci spirite fără trup .Ia luat trupul și nu știe nimeni unde este că nici ILIE și ceilalți și Maica lui ISUS nu au plecat cu trup Pot fi și le păstra trupurile lor unde nu va ajunge nimeni și dacă ajung vor fi orbi nu vor vedea cum sa zis că în Bucegi o grotă cu intrarea protejată de o lumină lăptoasă .Și Maria Magdalena cînd a dat săl atingă era ISUS fără trup și a zis ISUS stai nu mă atinge că nu mam urcat etc și aici nu a mințit că nu sa urcat adevărat a zis dat dacă dădea săl atingă știea ISUS că dă în neant nu va simți și iar muncă de lămurire deci nu sar fi crezut . DECI NU CU TRUP PLECĂM DINCOLO PLECĂM DOAR SILUETA ENERGETICĂ DIN TIMPUL VIEȚII AURA și cu Spirit Suflet și mental .Așa și cu Toma a zis că el nu crede decît dacă pune mîna și a luat asta ca trup deși poți să atingi și o nălucă dar dacă vrea să sinți vei simți și cu organ de simț și cu mental o va face cum dorește Ați văzut că a zis că de ce sunt tulburi ISUS știea că putea ști și ce gîndea toma deși nu era cu ei cînd lea zis .și era pregătit săi facă pofta lui toma să simtă pipăirea .IATĂ MISIUNEA SA .Înainte de ISUS mulți oameni nu credeau că după viața asta ei mai sunt sau vor exista și credeau că mor și morți vor fi în mormînt .DECI era o lege așa cum credeai erai după moarte a trupului sufletele care nu credeau rămîneau în trup Sa zis că erau în locuința morții .Da locul sufletuluyi e în locuința trup corp și după moarte nu se desprindea nu era nici lege în CER să fie luat sufletul cerut luat fără voe .Deci era liber arbitru nu se putea lua sufletele lor .A Venit ISUS și ni sa arătat că el e fiul celui PREAÎNALT și noi la fel deci cum învie el și noi la fel .Și a zis ISUS luați beți mîncați acesta e trupul meu etc și beți acesta e sîngele meu care pentru MULȚI SE VARSĂ . deci nu pentru toți .Numai pentru cei care nu credeau și erau cu sufletele în trup în morminte .A zis iar și PENTRU ÎNPLINIREA LEGII CELII NOI .DECI SA DAT /ADĂUGAT / O LEGE NOUĂ ÎN CER .Adică cei care nu vor crede după ÎNVIEREA SA nu mai au liberul arbitru și le cere le ia sufletele că este legea înplinită intrată la CER SĂ IA SUFLETELE și aici cei care nu au crezut nici după asta pleacă la chin o vreme pentru necredința lui .Iar cei care cred au crezut în Inviere a lui ISUS și că el este la fel au locul lor meritat .Dar venim la ÎNTRUPARE iar nu știm nu se va ști nui chiar treaba noastră asta .NU SE ZICE reîncarnare se zice întrupare și tot la fel cum ai venit și ești aici așa vii de multe ori .Eu sunt Ortodox și nu merg la Biserică decît la ocazii .ȘI LA INVIERE LA AGHEAZMĂ .Și dacă ei nu cred că mai vin pe TERA asta la fel cum au venit ÎI ÎNTREB .Cei care mor de mici nu au ajuns la o minte matură cum rămîne . ATUNCI DACĂ TU VOI NU CREDEȚI CĂ VEȚI MAI VENI REPETA TRĂIREA PE TEWRA ASTA DE MAI MULTE ORI .ZADARNICĂ ESTE MISIUNEA LUI ISUS . ATUNCI DE CE A FOST NEVOE SĂ DEZLEGE SUFLETELE CARE ERAU ÎN LOCUINȚȘA MORȚII . DE CE IA ÎNVIAT CU NOUA LEGE DIN CARE ZICEA ISUS .AM VENIT SĂ ÎNPLINESC LEGEA NU SO STRIC .DEȘI PARE ALT RĂSPUNS . ALTĂ REFERIRE .DECI SUFLETELE VIN IAR LA ÎNTRUPARE CĂ NU LEAR MAI FI ÎNVIAT DIN MORMINTE .ȘI DECI Geneza nui așa nu sa făcut nimic cum se zice nici omul din țărînă nici pămîntul cum se zice .Vedeți sunt urme vechi .Cum sa făcut cărbunii din lemn și e sub pămînt .În Rusia sa găsit o femee în sicriu avea milioane de ani și era la adîncimea de 70 m întro mină de cărbune . Cum a făcut omul din lut și ia suflat în nări .Avea găuri în nas ??? Dacă nu vă treziți nu sunteți de nici un folos lui ISUS Trage concluzii caută ce a vrut să zică că nu se dă nimic dea gata .Dacă vine un guvern mondial va fi o credință asta ar fi bine că Multe doctrine ține omul și este forțat să rămînă în trecut ce aveți bătut în cue ceva .Pe ce vă bazați voi toate religiile astea .Petrolul este rezid fosil și deci pe acesta o lume a apus cu tot ce a fost pe pămînt faună marină trupuri și sa făcut petrol .Dacă sar săpa undeva unde sa scos petrol exemplu unde era la suprafață în Cuveit o groapă și vedeți sunt și oase sau sa descompus în mii de ani sau mai mult milioane de ani ..Cum de sau coborît din CER ființe Bărbătești numai și sau înpreunat cu fice ale omului și au făcut copii .Deci ei aveau organe genitale și stăteau în cer degeaba și sau gîndit să vină în lumea asta ? Cică au dat naștere la Uriași .E mult de zis dar nu pot crede . Și asta după ce am fost salvat de DIVINITATE de cîteva ori .Mam schimbat mult înțeleg alt fel facerea și cum sa făcut pămîntul cu dovezi de aici am alte explicații .Mai ales de pe NET Youtube .Alo Ortodoxiea am comentarii pe Youtube la SFÎNTUL Munte Atos . Minunea dintro Chilie .Și Icoane Făcătoare de Minuni Ale Maicii Domnului TOT DIN ATOS .Și pe pe Goglle și Facebook am același nume .Paraschiv COSTIN .Deci Jertfa lui ISUS a fost și pentru noi dar mult a fost pentru a schiba legea sau a adăuga o lege limita liberul arbitru și sufletele sunt cerute luate înainte de cum era adică nu mai stă în graopă .Și la ce folos ar fi sufletele dacă de pecuperează nu la a fi trimis iar la viața în trup .Ce credeți că nea salvat sufletele și stăm ca bibelou în CER ???

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.