ADRA recladeste sperante la Campia Turzii

Duminica, 14 mai 2017, Agentia Adventista pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA Romania in colaborare cu Asociatia Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (ASUP), a inaugurat, in orasul Campia Turzii, judetul Cluj, o noua casa construita in cadrul proiectului ”Recladind sperante”.
Dupa ce casa a fost afectata de un incendiu in luna Decembrie 2016, mama, Irina, impreuna cu cei trei copii, Claudiu, Dorel si Catalin, au ramas sub cerul liber, ne avand unde sa mai locuiasca in conditii corespunzatoare.
In urma evaluarii, s-a luat decizia pentru a se interveni in acest caz reamenajand si consolidand casa pentru aceasta familie greu incercata. Proiectul a fost coordonat de catre Feier Ioan, responsabil ADRA in zona Transilvaniei de Nord si Maramures si de catre Ianko Arthur, voluntar. Pentru finalizarea noii constructii au fost implicati 19 voluntari si 18 sponsori care si-au adus contributia financiara sau prin materiale de constructie, suma implicata doar pentru materiale de constructie ridicandu-se la aproximativ 3000 EURO.
Prezent la eveniment, Robert Georgescu, Director ADRA Romania a declarat: ”Adevaratul test al solidaritatii intre oameni se da atunci cand semenii nostri trec prin greutati, cu atat mai mult cand ei nu cer sa fie ajutati. Ne bucuram de faptul ca si in locul acesta am putut sa oferim o speranta acestei familii greu incercate prin imbunatatirea conditiilor de viata dupa ce casa lor a trecut printr-un incendiu. Proiectul ADRA ”Recladind sperante” este mai mult decat un proiect, este un exemplu de solidaritate oferit de voluntarii si sponsorii care s-au implicat. In felul acesta, acest edificiu, care la inceput nu oferea niciun fel de speranta, a devenit un motiv de bucurie”.
Incepand din luna ianuarie 2017, in fiecare duminica, atunci cand vremea a permis, un grup de voluntari inimosi au lucrat pentru casa Irinei si a celor 3 copii minunati. Aducem multumiri sponsorilor si voluntarilor implicati in acest proiect care, prin intermediul ADRA Romania si cu ajutorul lui Dumnezeu, au adus un colt de liniste si siguranta acestei familii. ADRA, in fiecare paine oferita celor sarmani, in fiecare pachet oferit copiilor care doresc sa mearga la scoala sau in fiecare caramida pusa la construirea unei case, lasa tot atatea semne de apreciere pentru cei pe care ii iubeste si ii doreste salvati” a declarat Ioan Feier, Responsabil ADRA Transilvania Nord si Maramures.
Reconstructia acestei case este prima colaborare cu ADRA Romania. In aceasta perioada, colaborarea in proiectul ”Recladind sperante” a fost o experienta unica care mi-a oferit noi perspective si o viziune corespunzatoare in a merge mai departe in diverse actiuni. Evenimentul de astazi este un prilej de bucurie atat pentru beneficiari, cat si pentru fiecare persoana care s-a implicat in proiect” a declarat Arthur Ianko, voluntar ADRA Romania si coordonator ASUP Transilvania Nord.
Proiectul „Recladind sperante” este modalitatea prin care ADRA Romania se implica in sustinerea familiilor care si-au pierdut bunurile materiale in urma unui incendiu. Inca de la infiintare, in fiecare an, ADRA identifica si sprijina persoanele care trec prin astfel de situatii, prin construirea de locuinte si oferirea de asistenta competenta. Acest proiect se desfasoara in parteneriat cu autoritatile locale, iar finantarea vine atat de la persoane fizice, cat si de la persoane juridice. Implementarea proiectului se realizeaza cu ajutorul voluntarilor din tara si din strainatate.
Agentia Adventista pentru Dezvoltare, Refacere si Ajutor – ADRA Romania face parte din reteaua ADRA International, una dintre cele mai raspandite organizatii neguvernamentale din lume, fiind activa in 139 de tari şi conducandu-se dupa o filosofie care imbina compasiunea cu spiritul practic, adresandu-se oamenilor in nevoie, fara sa faca deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA Romania urmareşte imbunatatirea calitatii vietii pentru cei in nevoie şi investeşte in potentialul oamenilor, prin initiative de dezvoltare comunitara, axandu-se pe cinci directii principale: dezvoltare economica, educatie si sanatate de baza, lupta impotriva violentei in familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, fiind conducandu-se dupa motoul: ”Schimba o viata si vei schimba lumea!”.
Asociatia Serviciul Umanitar pentru Penitenciare (ASUP) realizeaza programe educationale pentru persoanele private de libertate si contribuie la reintegrarea detinutilor in viata sociala dupa eliberare pentru a duce o viata morala si utila, prin consiliere, instruire si sprijin.

ADRA Romania

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*