Boko Haram a primit ordin de la Statul Islamic sa arunce in aer toate bisericile si sa-i ucida pe crestini

11Organizatia terorista cunoscuta ca Boko Haram, care in 2015 a jurat credinta Daesh devenind Provincia Vest-Africana a Statului Islamic, a anuntat ca a primit ordin sa-i omoare pe crestini.

Strategia Daesh este una diferentiata pe zone, arata The Daily Beast, citat de ziare.com. In Africa si Europa, obiectivul principal este uciderea crestinilor. Telul, pe termen lung, este declansarea unei noi cruciade, mizandu-se pe victoria islamului.

Organizatia, trecuta pe lista gruparilor teroriste in 2014, este cunoscuta mai ales pentru ca rapeste femei si copii pe care ii foloseste apoi drept kamikaze.

De aceasta data, teroristii se vor concentra, potrivit declaratiilor noului lider Abu Musab al-Barnawi, pe uciderea tuturor crestinilor intalniti, pe „aruncarea in aer a fiecarei biserici la care se poate ajunge”.

De acum inainte, a mai spus el, vor fi evitate locurile frecventate de musulmani.

Potrivit unui interviu acordat de acesta ziarului al-Nabaa, al Statului Islamic (ISIL/Daesh), natiunile occidentale se foloseasc de cei alungati de razboi, carora le ofera mancare si adapost apoi le boteaza copiii facandu-i crestini.

Al-Barnawi raspunde direct in fata Statului Islamic, iar de la el se asteapta rezultate pe care predecesorul sau, Abubakar Shekau, nu a reusit sa le obtina.

Cu Boko Haram in Africa, Statul Islamic ataca pe toate fronturile. In Europa, acesta incurajeaza musulmanii sa atace bisericile, asa cum s-a intamplat luna trecuta in Normandia. Anterior acestui atac, Statul Islamic anuntase ca are in vizor crestinii si bisericile.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*