Iisus Hristos va reveni pe Pamant, asa cum a promis. Motive temeinice pentru a crede si a fi pregatiti

revelation1-620x410Dumnezeu ne-a dat cartea Apocalipsa ca punct final al Bibliei. Aici ne este dezvaluita implinirea finala a profetiilor care au fost facute inca de la inceputul primei carti – Geneza. Noi, oamenii putem descoperi astfel cum sa aplicam in viata noastra de azi aceste informatii deosebit de valoroase, care ne pot aduce viata vesnica alaturi de Iisus.

Filosofii atei din toate timpurile au declarat ca viata umana este lipsita de sens… Dar, Apocalipsa ne asigura ca Lui Dumnezeu ii pasa foarte mult de viata noastra individuala si de viitorul planetei Pamant. Desi acum, in timpul pe care-l traim, lucrurile par a fi scapate de sub control, planul Lui Dumnezeu implica o concluzie triumfatoare.

Dar noi, suntem gata? Suntem pregatiti astazi pentru aceasta concluzie?

Desi Iisus ar putea reveni in orice moment, semnele timpurilor par sa marcheze reintoarcerea Lui pe Pamant intr-o vreme mai apropiata decat una mai departata.

In fiecare zi, auzim tot mai multe stiri dramatice din Orientul Mijlociu – regiunea in care a inceput si unde se va termina istoria…

Astazi, poporul lui Israel din Tara Sfanta, pare tot mai izolat si parasit, inclusiv de vechiul sau aliat, Statele Unite ale Americii.

Astazi, tot mai multi crestini sunt martirizati, numarul lor depasind orice perioada care a existat inainte in istorie.

Astazi, cresterea rapida si inspaimantatoare a gruparii ISIS s-a transformat intr-o situatie reala si dramatica, aceasta organizatie controland mari regiuni din Irak si Siria, plus zone din Nigeria, Libia si Asia de Sud-Est.

Domnia terorii a gruparii ISIS traverseaza granitele nationale, prin actiunile de forta pe care le intreprinde si care include decapitari si sacrificii umane in masa. Dar, cu toate ca actioneaza brutal, ISIS ofera o anumita stabilitate, iar multi dintre cei care traiesc sub controlul ISIS se simt bine in aceasta stabilitate sub opresiune…

Nu spunem ca ISIS este precursorul Antihristului; Dar, cand vedem ororile care se inatampla in Orientul Mijlociu, este imposibil sa nu comparam aceste scene cu domnia terorii lui Anticrist, asa cum este descrisa in Daniel, Apocalipsa si alte pasaje profetice ale Scripturii.

Daniel ne spune ca in timpul lui Antihrist “va fi o vreme de stramtorare cum n-a mai fost de cand sunt neamurile si pana la vremea aceasta” (Dan. 12: 1).

Dar semnele merg insa mult dincolo de conflictul din Orientul Mijlociu.

Astazi, datoria federala a Statelor Unite se ridica la 18.600.000.000.000 $, adica 74 la suta din PIB. Si aceasta este in continua crestere. Aceia care urmaresc cu atentie criza datoriilor globale, isi pot imagina cu usurinta colapsul economic inevitabil la nivel mondial, care a fost descris in Apocalipsa 18.

Tot astazi, privim inmarmuriti cum oficialii guvernului SUA calca in picioare drepturile cetatenilor consfintite in Primul Amendament al Constitutiei tarii, intr-un mod de neconceput in urma cu cativa ani.

Astazi, libertatea religioasa este in pericol, iar ea nu se afla pe agenda de lucru a politicienilor care considera ca au alte prioritati de rezolvat.

Astazi, adevarurile fundamentale despre gen si comportamentul sexual sunt contestate deopotriva de catre autoritatile laice si chiar religioase.

Pavel a spus în 2 Tesaloniceni 2: 3 ca in biserica va fi o mare “cadere” de la credinta inainte de Ziua Domnului. Noi vedem deja o mare “cadere” in biserica evanghelica. Multe biserici care au predicat odata Evanghelia pura a lui Iisus Hristos, acum s-au defectat.

De ce toate astea se intampla acum? Biblia nu ne spune, dar avem o parere in legatura cu acest lucru:
Noi credem ca Satana isi intensifica actiunile sale impotriva crestinilor, deoarece simte ca timpul pe care-l mai are este scurt. El este disperat si incearca sa faca tot mai multe pagube, pentru a provoca multa suferinta si de a lua in stapanire cat mai multe suflete cu putinta.

Cu toate ca stirile din intreaga lume de azi sunt pline cu informatii din care reiese ca societatea omeneasca se afla in mare pericol si urmeaza inevitabil Apocalipsa, noi nu trebuie sa ne alarmam.

Dumnezeu nu ne-a dat cartea Apocalipsei sa ne sperie, ci cu siguranta, pentru a ne prezice viitorul. Numai Dumnezeu cunoaste viitorul. Insa El ne-a dat cartea Apocalipsei pentru a ne motiva si pentru a ne incuraja.

Intre copertile Bibliei de la Geneza si pana la Apocalipsa, se intinde toata istoria rasei umane. Geneza ne relateaza despre actul creatiei si caderea in pacat a omenirii. Apocalipsa descrie rascumpararea si destinul vesnic al tuturor credinciosilor.

Cartea Apocalipsei este indispensabila. Daca n-am avea Apocalipsa, am fi avut o imagine incompleta despre Iisus Hristos si credinta crestina.

Vechiul Testament ne prezinta prin Mesia Cel promis, imaginea Lui Iisus. Evangheliile ne prezinta imaginea Lui Iisus ca Invatator, lider, servitor, Cel Rastignit si Inviat. Cartea Faptele Apostolilor ne prezinta imaginea Lui Iisus cel Inaltat. In epistole, Il vedem pe Iisus ca Mantuitor si Domn.

Dar numai in Apocalipsa il vedem pe Iisus pe deplin glorificat, Imparatul imparatilor, Domnul Domnilor si Judecator al tuturor.

In Apocalipsa 1: 8, Domnul spune: „Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul (…) Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic.”

Dar declaratia despre Inceput si Sfarsit apare de asemenea si spre finalul cartii Apocalipsei. Astfel, in Apocalipsa 22:13, Domnul spune: “Eu sunt Alfa si Omega, Cel Dintai si Cel de pe Urma, Inceputul si Sfarsitul.

Iisus spune: “Am fost aici, la inceput, sunt aici, si voi fi aici, la final. Am fost aici la Creatie, si voi fi aici pentru a crea un cer nou si un Pamant nou”. Iisus este Imparatul slavei, este Domnul vrednic de cinste si lauda.

Ioan, care a fost probabil cel mai apropiat de Iisus dintre cei doisprezece ucenici, L-a vazut pe Iisus cel glorificat si nu a spus: “Am vazut pe bunul meu prieten si Domn Iisus”. El a zis: “Am vazut pe cineva ca un Fiu al omului.

Apoi, a inceput sa descrie infatisarea Domnului. Domnul era „imbracat cu o haina lunga pana la picioare si incins la piept cu un brau de aur. Capul si parul Lui erau albe ca lana alba, ca zapada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsa si arsa intr-un cuptor; si glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. In mana dreapta tinea sapte stele. Din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri, si fata Lui era ca soarele cand straluceste in toata puterea lui.” (Apoc 1: 13-16)

Vederea lui Iisus glorificat a fost atat de minunata incat Ioan “a cazut la picioarele Lui ca mort.

Temele care formeaza “imaginea de ansamblu” a cartii Apocalipsa sunt:

In primul rand, toti cei care L-au primit in inima lor pe Iisus Hristos ca Domn si Mantuitor personal, vor fi bine primiti in cer, la revenirea Sa.

In al doilea rand, Iisus se va intoarce asa cum a promis.

In al treilea rand, Iisus va sta la judecata dreapta peste toti oameni, inclusiv pentru cei care au refuzat sa-L accepte ca Domn si Mantuitor in timpul vietii lor pamantesti.

In al patrulea rand, atunci cand va reveni Iisus, toti cei care Il iubesc vor fi cu El pentru totdeauna.

Crestinii de buna credinta ar putea dezbate detaliile profetiei din cartea Apocalipsei, insa cele patru principii transcend orice dezbatere.

Noi toti trebuie sa fim pregatiti. Asa cum Iisus ne spune: “Vegheati, dar, pentru ca nu stiti in ce zi va veni Domnul vostru. Sa stiti ca, daca ar sti stapanul casei la ce straja din noapte va veni hotul, ar veghea si n-ar lasa sa-i sparga casa. De aceea, si voi fiti gata; caci Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ganditi.” (Matei 24: 42-44)

Autor: Dana Dobre

One Comment

  1. Da, sfarsitul este aproape. Daca este sa ma uit la apostazia bisericilor nici nu mai trebuie sa ma uit departe, chiar in biserica adventista a venit si inca de mult am simtit acest lucru. Aveam impresia ca pastorii (a nu se citi toti, doar majoritatea . . .) nu mai cred in Dumnezeu si se confirma: fac fapte care atesta ca ei nu mai cred in Dumnezeu si oameni iesiti din sistem depun marturie despre acest lucru (a se vedea video-ul Profetii despre liderii bisericilor! de Flavius Pana).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*