Vizita oficiala la Palatul Cotroceni a delegatiei Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea

1Miercuri, 8 iunie, a.c., presedintele mondial al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, pastorul Ted N.C. Wilson, a fost primit la Palatul Cotroceni de domnul Sergiu Nistor, Consilier Prezidential – Departamentul Cultura, Culte si Centenar si de doamna Diana Loreta Paun, Consilier de Stat, Departamentul Sanatate Publica.

Din delegatie au mai facut parte pastorii Stefan Tomoiaga si Eduard Calugaru, presedintele, respectiv trezorierul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din Romania, insotiti de pastorul Dragos Musat, directorul departamentului Relatii Oficiale si Libertate Religioase a Bisericii Adventiste din Romania.

Membrii delegatiei au discutat cu consilierul prezidential aspecte legate de sustinerea pe care Administratia Prezidentiala a promis ca o va oferi libertatii religioase precum si despre oportunitatile de colaborare in ceea ce priveste comunitatile religioase romanesti din diaspora.

Consilierul prezidential, Sergiu Nistor, si-a manifestat aprecierea pentru dezvoltarea constanta a sistemului educational si a celui medical adventist, facand referire in mod expres la intentia de construire a primului spital adventist din Romania, ce urmeaza a fi concretizata in urmatoarea perioada.
2De asemenea, acesta a apreciat implicarea institutionala a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea in demersurile de protejare si promovare a libertatii religioase la nivel mondial pentru toti oamenii nu doar pentru proprii credinciosi, prezentand in acest context, neutralitatea statului roman fata de orice credinta religioasa si promovarea egalitatii tuturor cultelor in fata legii si a autoritatilor publice.

Consilierul Prezidential Sergiu Nistor a evocat climatul de toleranta si dialog care exista in tara noastra, mentionand faptul ca este important de subliniat rolul important care le revine minoritatilor si cultelor recunoscute oficial, valoroase surse de progres si dezvoltare sociala prin mecanismele educationale pe care acestea le poseda.

De ambele parti a fost exprimata o satisfactie deosebita cu privire la caracterul cuprinzator al legislatiei romanesti cu privire la respectarea si protejarea libertatii religioase, insa s-a subliniat si caracterul perfectibil al oricarei legislatii. In acest sens, s-a mentionat si faptul ca, desi legislatia poate fi un bun inceput, exista numeroase provocari ridicate de diferenta dintre realitatea traita de credinciosii minoritari si prevederile legislative existente.
3Printre exemplele mentionate in acest sens, a fost amintit si cel al olimpiadelor scolare. Astfel, in timp ce Ministerul Educatiei a recunoscut prin Ordinul nr. 3800/1999 dreptul elevilor adventisti de a nu participa la examene sambata, numerosi elevi adventisti se califica la olimpiadele judetene, insa sunt nevoiti sa abandoneze concursul din cauza programarii acestora, aproape fara exceptie, sambata. In acest caz, optiunea religioasa devine un criteriu eliminator si, prin urmare, discriminator.

In cadrul intalnirii s-a reafirmat importanta respectarii si aplicarii legii, precum si interesul reciproc pentru o continuare a dialogului in cadrul unei viitoare vizite oficiale si a cooperarii bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertatii religioase, dialogul interreligios si combaterea fundamentalismului. A avut loc, de asemenea, si un schimb de opinii pe teme internationale de actualitate.

Sursa: adventist.ro

Album Facebook: Contul oficial al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea

Arhiva fotografii inalta rezolutie

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*