Apel disperat al misionarilor din Nepal: Oamenii mor din lipsa de hrana, medicamente si adapost!

nepalMisionarii aflati in Nepal ii roaga pe credinciosi sa trimita ajutor material si financiar pentru ajutorarea a mii de oameni din aceasta tara care sufera din cauza lipsei de hrana, medicamente si adapost.

Potrivit unui raport dat publicitatii de catre organizatia „Christian Aid Mission”, mii de victime ale cutremurelor de anul trecut traiesc inca in corturi la temperaturi sub limita inghetului, in timp ce o blocada la granita cu India a taiat livrarile de combustibil, electricitate, alimente si medicamente.

Situatia este grava deoarece preturile pentru lemnele de foc si combustibil de pe piata neagra au crescut atat de mult, incat oamenii nu isi pot permite sa le cumpere pentru a se incalzi. Aceeasi situatie se prezinta si in cazul alimentelor si medicamentelor.

Oamenii mor din lipsa de medicamente”, a declarat liderul unei echipe de misionari. „Solicitam ajutor crestinesc si rugaciuni pentru oamenii din Nepal care au fost afectati de cutremure si care acum mor din cauza frigului. Sunt mii de persoane ramase fara adapost in urma cutremurelor”, a adugat el.

Luna trecuta UNICEF a facut o declaratie in care transmitea ca aproximativ trei milioane de copii sub varsta de cinci ani prezinta risc de deces sau de boala in timpul lunilor de iarna extrem de dure din Nepal, din cauza unei penurii severe de combustibil, produse alimentare, medicamente si vaccinuri, relateaza Gospel Herald.

In acest timp crestinilor care traiesc in Nepal le lipsesc fondurile pentru a oferi ajutorul de necesitate: „Vrem sa sprijinim victimele cutremurului cu haine groase, alimente, medicamente si sa reconstruim bisericile care sunt complet deteriorate, dar nu avem suficienti bani”, a declarat un lider crestin din Nepal.

El a deplans de asemenea si lipsa de materii prime din tara care afecteaza in mod negativ toate aspectele vietii de zi cu zi.

Un alt lider crestin a spus ca energia electrica este intrerupta si timp de 19 ore pe zi, astfel ca a fost limitata capacitatea de a pompa apa din rezervoarele de apa. „Am cheltuit aproape toti banii de cand s-a instituit blocada, iar viata oamenilor a devenit extrem de dificila. Nu exista gaz nici pentru gatit, iar lemnele sunt foarte scumpe. Preturile la alimente au crescut de 10 ori, iar medicamentele sunt foarte rare si extrem de scumpe. Acum este timpul sa aratam toata dragostea pentru Domnul nostru Isus Hristos si sa ne punem sperantele in El.

O biserica autohtona sprijinita de Christian Aid Mission cauta in prezent fonduri pentru achizitionarea a 1.000 de paturi groase pentru persoanele sarace care sufera de frigul iernii si ar dori de asemenea sa cumpere haine pentru copii.

Alta biserica solicita ajutor financiar pentru a instala panouri solare la doua case de copii si un colegiu biblic.

Situatia din acest colt de lume este grea pentru oameni si nu exista inca sanse de a se schimba. Dar exista speranta si mai ales rugaciunea.

2 Comments

  1. Gavrila Alexandru

    Unde se poate dona pentru acest caz?

    • Afirmativ.com

      Exista link in articol catre organizatia care a publicat stirea in engleza. Incercati direct sa-i contactati pe dansii. Toate cele bune.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*