O raza de soare la Poiana, Bacau

1Duminica, 24 Ianuarie 2016, a avut loc in Comuna Margineni, Satul Poiana, Judetul Bacau, inaugurarea noii locuinte construita de catre Asociatia ”Agentia Adventista pentru Dezvoltare, Refacere si Ajutor – ADRA Romania” in parteneriat cu Primaria Comunei Margineni, in cadrul proiectului ADRA ”Recladind Sperante!”, la eveniment fiind prezenti reprezentanti ai institutiilor publice, reprezentanti media, finantatori si voluntari.

La data de 7 ianuarie 2015 in locuinta familiei Uta din localitatea Poiana, comuna Margineni, judetul Bacau a izbucnit un incendiu provocat de supraincalzirea sobei. Doua din cele trei camere, precum si acoperisul casei au ars, imobilul devenind nelocuibil. Primaria Comunei Margineni a pus la dispozitia familiei un modul de locuit pentru a avea un acoperis deasupra capului si a sustinut familia cu bunuri materiale necesare.

Familia Uta, formata din cei doi parinti – Uta Cucu si Ciobanu Laurenta, si patru copii – Laurenta, Lorena, Adina si Raducu, nu are o sursa de venit permanenta, singurii bani fiind cei obtinuti din munca ocazionala pe care membrii familiei o presteaza in localitate.

2

”Proiectul acesta este un caz special. Inca de la inceput, ADRA Romania a gasit potrivit sa-si asume raspunderea, sa-l recomande si sa-l duca la bun sfarsit impreuna cu sprijinul autoritatilor locale, al sponsorilor si al voluntarilor. Pentru finalizarea noii constructii au lucrat 53 de voluntari si 32 de sponsori care si-au adus contributia financiara sau prin materiale de constructie, suma implicata doar pentru materiale ridicandu-se la aproximativ 13 000 EURO. Dincolo de cifre, ceea ce este cel mai important este ca o familie va avea un loc frumos, reprezentativ in care poate sa-si desfasoare activitatiile” a declarat Robert Georgescu, Director ADRA Romania.

”Inaugurarea de astazi reprezinta un moment important, pentru ca ati adus o raza de soare in viata acestei familii, oferind conditii cat mai bune si mai apropiate de un climat familial optim. Aceasta casa sporeste sansele integrarii depline in societate si a reusitei in viata, motiv pentru care suntem extrem de recunoscatori. Multumim Asociatiei ADRA Romania, tuturor sponsorilor si voluntarilor care au participat la realizarea acestei constructii” a declarat Gabriela Placinta, reprezentant al Primariei Margineni.

”O contributie importanta, din punct de vedere al materialelor de constructie, a fost adusa de fundatia Dedeman, carora dorim sa le multumim din toata inima pentru implicarea si sustinerea lor si in acest proiect” a declarat Gabriela Istrate, asistent social si coordonator proiecte ADRA in zona Moldova.

”As vrea sa multumesc tuturor voluntarilor, finantatorilor si colaboratorilor. Ma bucura implicarea si dedicarea persoanelor care au venit sa ajute aceasta familie. Am avut voluntari din opt localitati: Strugari, Grigoreni, Bacau, Serbanesti, Poiana, Buhusi, din judetul Bacau, Husi, din judetul Iasi si Matca, din judetul Galati. Ne-am bucurat de suportul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din zona Moldova si sustinerea Primariei Comunei Margineni. Fiecare colaborator este important, aducand o contributiei unica. Daca ar fi lipsit o za din acest lant, nu s-ar mai fi finalizat proiectul!” a declarat Costache Cascaval, voluntar si coordonator al acestui proiect.

3

Proiectul „Recladind sperante” este modalitatea prin care ADRA Romania se implica in sustinerea familiilor care si-au pierdut bunurile materiale in urma unui incendiu. Inca de la infiintare, in fiecare an, ADRA identifica si sprijina persoanele care trec prin astfel de situatii, prin construirea de locuinte si oferirea de asistenta competenta.

Acest proiect se desfasoara in parteneriat cu autoritatile locale, iar finantarea vine atat de la persoane fizice, cat si de la persoane juridice. Implementarea proiectului se realizeaza cu ajutorul voluntarilor din tara si din strainatate.

ADRA Romania

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*