Biserica Adventista, prezenta la Forumul de la Moscova privind libertatea religioasa in lume. Conferinta a avut sprijinul presedintelui Vladimir Putin

1Doi lideri adventisti au participat la o importanta conferinta privind libertatea religioasa in lume. Tema principala dezbatuta a fost „Lupta impotriva pervertirii religiei”, numarul celor care folosesc limbajul credintei pentru a justifica violenta si terorismul, fiind in crestere in intreaga lume.

A treia editie a Forumului International al Religiei si Pacii – o adunare a liderilor din intregul spectru politic si religios international – a avut loc in Sala Mare a Hotelului President din Moscova si a inclus oameni de stiinta, functionari publici si lideri religiosi ortodocsi, protestanti, catolici, islamici si ai comunitatii evreiesti.

Biserica Adventista de Ziua a Saptea a fost reprezentata de Ganoune Diop – director al Departamentului Relatii Oficiale si Libertate Religioasa al Bisericii Mondiale, si Oleg Goncearov – director al Departamentului Relatii Oficiale si Libertate Religioasa al Diviziei Euro-Asia a Bisericii.
2In discursul sau, Diop a vorbit adunarii despre locul fundamental pe care il ocupa libertatea religioasa in panteonul drepturilor omului. El a subliniat faptul ca aceasta este un drept dat de Dumnezeu si a cerut celor prezenti sa lucreze impreuna pentru a pastra si extinde aceasta „libertate”, subliniaza Adventist Review.

Cu o zi inainte de forum, Diop si Goncearov au vizitat Duma de Stat – Parlamentul Rusiei – unde au avut intalniri cu diferiti functionari publici responsabili de relatiile Biserica – Stat din tara. De asemenea, s-au intalnit cu Alexander Kudryavtsev, liderul uneia dintre cele mai active organizatii publice din Rusia, axata pe libertatea religioasa.

La incheierea forumului participantii au adoptat o rezolutie prin care isi exprima profunda ingrijorare cu privire la cresterea extremismului religios si au solicitat comunitatii internationale o implicare mai mare in rezolvarea problemelor comunitatilor crestine din Orientul Mijlociu si Africa. De asemenea ei si-au exprimat solidaritatea cu toti cei care sufera persecutii din cauza credintei lor.
3Evenimentul a fost organizat in comun de catre Consiliul Prezidential pentru Cooperarea cu Organizatiile Religioase si Departamentul de Politici Nationale, Relatii Inter-Regional si Turism al Moscovei. Forumul a avut sustinerea presedintelui rus Vladimir Putin si a Patriarhului Kirill (Biserica Ortodoxa Rusa).

Pastorul Franklin Graham, fiul cunoscutului evanghelist Billy Graham, a participat la forum impreuna cu Mitropolitul Ilarion – director al Departamentului pentru Relatii bisericesti externe al Bisericii Ortodoxe Ruse si Allahshukur Pashazade – presedinte al Consiliului Religios din Caucaz.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*