Fariseii din toate timpurile – o abordare satirica

MemoriiEutihScriitorul rus Leonid Andreev, celebrul lider al miscarii expresioniste in literatura rusa, ne-a lasat o nuvela intitulata “La fereastra”. Personajul acesteia impartaseste cititorului impresiile sale, privind viata de la fereastra casei sale.

Asemenea lui Andreev, Petru Lascau remarca in cartea sa “Memoriile lui Eutih”, aspecte inedite ale existentei pe care le-a observat de la fereastra bisericii sale. Volumul ce ii poarta semnatura ne invita sa privim lucrurile dintr-o perspectiva provocatoare, autorul dovedindu-se a fi un excelent povestitor.

Eternii farisei

Cu un talent deosebit in a discerne perspectiva unui tanar aflat intr-o comunitate crestina, Petru Lascau ne propune o viziune cu totul noua: „M-am hotarat sa-mi scriu memoriile. Asa se obisnuieste acum. Vedeti, oamenii asculta la apostoli, predicatori, preoti, evanghelisti si ei nu sunt prea gata sa te bage in seama pe tine, unul dintre iubitii ascultatori.

Identificandu-se cu personajul Eutih, autorul de fapt, realizeaza o satira foarte reusita la adresa „eternilor farisei”. „Portretele acestea de farisei s-au nascut dintr-o serie de plachete satirice pe care le-am publicat in revista Exodus si in alte publicatii. Ele s-au inmultit de-a lungul anilor, pe masura ce m-am ciocnit de un alt tip de fariseu. Portretele formeaza doar o mica expozitie dintr-o galerie mai mare de farisei ai zilelor noastre. Ele au fost zugravite mai degraba ca lucrarile unui pictor amator decat de penelul artistului profesionist. Am adaugat, pentru a mai indulci putin amarul randurilor mele, cateva caricaturi inspirate de viata bisericeasca.

24 de tipuri de farisei

Dar de ce tocmai fariseii devin tinta unor ironii fine, dar patrunzatoare? Pentru ca se pare ca fariseii n-au disparut odata cu trecerea timpului, ci dimpotriva, ca orice lucru firesc, s-au diversificat si s-au adaptat atat de bine la cultura crestina. „Am scris aceasta carte cu scopul precis de a-i supara pe farisei. Regasindu-si chipul in aceste randuri, ei pot continua nepasatori stilul lor de viata sau se pot ridica impotriva celui care i-a desconspirat sau pot decide sa se schimbe.

Cu o vioiciune a stilului ce este rezultatul unei experiente indelungate in ale scrisului, Petru Lascau identifica nici mai mult nici mai putin de 24 de tipuri de farisei. Cu siguranta ca lista nu este exhaustiva, insa in orice caz, multe persoane religioase se vor regasi in cel putin una, ca sa nu spunem mai multe categorii de farisei. Nomenclatorul de denumiri al acestor genuri de fariseism imbraca forme deosebit de hazlii sau ironice, dar fiind de fiecare data, la obiect. Dintre denumirile alcatuite de autor cu privire la tipologia fariseilor de pretutindeni, se remarca urmatoarele: amaratul-vesel, bun-de-gura, fosila vie, fratele-beton, hopa-Mitica, (…), sfantocul, nomadul, secatura batjocoritoare, smeritul-ingamfat, etc.

„In cautare de apreciere si aplauze”

Fara a discrimina alte categorii de farisei, cele 24 de tipologii amintite reusesc sa surprinda fenomenul „dublei personalitati”, specific oamenilor ce se pretind a fi spirituali. „Isus Hristos era deranjat profund de discrepanta dintre viata particulara si cea publica a carturarilor si fariseilor. Acesti oameni ajunsesera experti in a stoarce bani pe pietatea lor si mai ales, de la vaduvele sarace si femeile slabe de inger, care se lasau impresionate de piosenia fetelor lor sacerdotale. Rugaciunile lor lungi, de ochii lumii, nu erau planificate sa ajunga la Dumnezeu, ci la urechea celor ce-i ascultau. Erau rugaciuni orizontale, cu scopul de castig financiar, in cautare de apreciere si aplauze.

Fariseul de azi

Fariseului din secolul XXI, la fel ca si celui din vremea cand Mantuitorul Se afla printre oameni, ii lipseste credinta. Sau mai bine-zis, credinta pe care o are este una formala. Iata de ce, „fariseul ne indeamna sa ne rugam pentru familia care trece prin mari incercari, odata cu boala celui iubit. Sa ne rugam, zice el, pentru doctorii care-l trateaza, pentru dibacia mainii chirurgului care opereaza, pentru credinta omului aflat in criza. Dar nu indrazneste sa se roage pentru vindecare. Daca omul nu se vindeca? Cum ramane cu prestigiul lui de fariseu?

Prestigiul de fariseu inseamna printre altele, si cat mai multe semne exterioare ale semereniei spirituale, dreptul de a-i judeca pe altii – cum ar fi de exemplu, vamesul – mandria, inversarea valorilor, dar si preamarirea trecutului. Fariseul nu gaseste nimic bun in prezent, insa elogiaza trecutul si pe inaintasi pentru ca se considera el insusi a fi un aparator al identitatii religioase. Fariseul vrea sa para fundamentalist, dar nu este. „Fariseul de azi deci, aduce prinosul vorbelor sale de apreciere ilustrilor oameni ai istoriei. Pentru el, toti sfintii au trait in trecut. Si ce mari au fost acesti sfinti ai trecutului! Si vai, cat de pigmei sunt cei de azi! Ce epigoni mai suntem cu totii!

Copiii fariseului

Si pentru ca tot ceea ce se naste din pisica soarece mananca, urmasii fariseului, nu neaparat copiii sai naturali (care s-ar putea sa nu mai aiba niciun fel de preocupare religioasa), ci mai ales cei spirituali, ii vor calca pe urme. Chiar daca noua generatie de farisei se pretinde a avea vederi largi, a aprecia noul si a fi promotorii sai, este clar ca istoria urmeaza sa se repete si ca inca o data, copiii vor face la fel ca parintii.

Exista o singura mangaiere (daca aceasta conteaza). Copiii fariseului ne vor constui mormintele si ne vor lauda cartile scrise de noi si afurisite de tatal lor. Vor aprecia inovatiile si curajul nostru de a sparge tiparele verificate. Bineinteles, vor declara ca ei n-ar fi facut ceea ce a facut tatal lor. Dovedind, cu aceasta, ca nu sunt decat copiii lui.

Dupa chipul si asemanarea lor

Prin urmare, „Memoriile lui Eutih” nu reda altceva decat perceptia pe care in principal tanara generatie o are asupra „eternilor farisei”, care sub o forma sau alta prescriu reguli cu privire la ce se poate face sau nu in biserica. Din nefericire, fariseismul, zugravit in multiplele lui fatete de catre Petru Lascau, reprezinta principala cauza pentru care tinerii aleg la varsta maturitatii sa paraseasca locul in care reguli absurde ajung sa sufoce adevarata spiritualitate crestina.

Fariseii dau indicatii ce sunt croite dupa chipul si asemanarea lor. Acestea nu au legatura cu Biblia si cu invatatura sfanta. Insa pentru o minte tanara este deosebit de greu sa faca diferenta intre cele doua.

Iata de ce,, „Memoriile lui Eutih” pot fi insemnarile unui tanar care a ales sa paraseasca biserica din cauza celor pretinsi „sfinti”, dar pot fi si impresiile celui a carui optiune ramane biserica lui Dumnezeu, insa fiind decis sa nu urmeze falsul exemplu ce ii este oferit. Prin urmare, „Memoriile lui Eutih” desi au o forma satirica, expun un adevar ce trebuie sa ne impresioneze si sa ne determine sa lepadam orice forma de fariseism din vietile noastre. Cu alte cuvinte, fariseismul trebuie sa devina un lucru trecut, depasit, mai bine zis, abandonat pe deplin.

Recenzie realizata de jurnalistul Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*