A cui e negresa asta mica?

11953228_437057856497542_2551598756198374801_nA cui e negresa asta mica? O intrebare care imi trecea pe la urechi des pe cand eram de-o schioapa, prin anii 78, cand bunicii ma tineau strans de mana sa nu ma piarda pe strazile pustii ploiestene si mai putin poluate decat astazi, desi recunoscut ca fiind orasul „gazarilor”.

Aveam 5 anisori si ma uitam in sus la toti cei mari care intrebau, de cate ori ma vedeau pentru prima data…”A cui e negresa asta mica?”

Intrebarea imi intra pe-o ureche si imi iesea pe cealalta, pe atunci nu realizam ca sunt diferita. Mai tarziu am luat pulsul vietii si am inceput „lupta”, acomodarea intr-o lume in care majoritatea erau albi.

Nu, nu sunt eu cea din poza, e un suvenir de la o fosta colega de facultate, Oana. O roscata cu par lung si inima mare, crescuta la sat, intr-o familie extrem de modesta, dar ambitioasa sa ajunga profesoara de romana si rusa. A reusit. Ma iubea foarte mult, locuiam cu ea si inca 3 fete la camin in primul an de facultate.

Pe 3 ianuarie 1992 cand am implinit 19 ani eram la Sibiu, in gazda la o alta colega pe care n-a lasat-o inima sa nu ma ajute, caminul se inchidea si nu aveam unde sa stau, era iarna. A venit si Oana dupa Revelion si mi-a adus felicitarea din imagine, pentru „negresa ei draga”.

Au fost momente nenumarate in care cei din jur intrebau ce e cu mine, de unde vin, cine-mi sunt parintii. Intrebari la care nici astazi nu pot raspunde in totalitate, deoarece nu-mi cunosc tatal, si e cumva frustrant.

„A cui e negresa asta mica?”Unii se incumetau pe vremuri sa raspunda: e facuta cu un negru. As completa: unul care si-a renegat propriul copil si inca respira pe aceasta planeta, ca multi altii. Nu judec, pot doar sa spun atat: Cine are parinti, sa-i respecte ca atare, nu stim ce eforturi si sacrificii au facut sa-si creasca copiii cu demnitate.

Acea negresa mica e acum o femeie in toata firea, cu familie si copii si cu drag de Cel care i-a daruit-o si a calauzit-o: Isus Hristos. O crestina care merge pe cale si nu vrea sa se abata, pentru ca a vazut mizeria acestei lumi si nu vrea sa revina in ea. Un om care incearca sa fie bun cu ceilalti si, chiar daca uneori nu-i iese, cere ajutor de la Cel care i-a fost intotdeauna alaturi: Dumnezeu.

Acea negresa mica de atunci e omul de astazi care da marturie ca TATAL ei a fost intotdeauna DUMNEZEU.

Si acest Tata mi-a daruit si o familie mare, familia crestina, cu care sper sa ajung intr-o zi in Cerul Lui.

Dumnezeu sa va ocroteasca familiile tuturor, sa va pazeasca de orice rau!

Dana Dobre
4 septembrie 2015

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*