Semne care arata lumii ca traim vremuri profetice

endEvenimentele recente care au loc peste tot in lumea de azi sunt semnale clare care indica implinirea unui „ciclu profetic” si confirma ca traim vremurile din urma.

Evenimente precum: cele patru luni sangerii, Shemitah (anul sabatic), aparitia ISIS si incercarea acestuia de a instaura califatul in teritoriul Babilonului antic, acordul nuclear al Iranului, care ar putea duce la al treilea razboi mondial s.a., sunt semne indubitabile ca traim vremuri grele, spun oamenii de stiinta.

In toiul acestor evenimente, liderii crestini avertizeaza ca biserica trebuie sa fie treaza si vigilenta. Franklin Graham, presedintele Asociatiei Evanghelistice Billy Graham, a spus ca aceasta conjuctura a evenimentelor internationale ar putea reprezenta „punctul de cotitura” pentru umanitate. Am devenit aroganti si ne-am indepartat de Dumnezeu, iar acum cred ca Judecata va veni impotriva noastra”, a spus el.

Rabbi Jonathan Cahn a declarat: „Suntem martorii unui scenariu profetic, care se implineste in totalitate. Relatia SUA cu Israelul este la un punct minim istoric. Ne confruntam la o campanie mondiala impotriva definitiei biblice a casatoriei. Totul coincide perfect”.

Numerosi savanti si cercetatori ai profetiilor biblice sunt de acord ca lumea se confrunta cu intensificarea fara precedent a semnelor care prevestesc sfarsitul lumii. Toti recunosc ca e posibil ca aceasta generatie va fi ultima inaintea sfarsitului existentei pamantului asa cum il cunoastem, relateaza Acontecer Cristiano.

Pastorul Jack Graham, liderul unei biserici de 40.000 de membri din Texas este categoric in aceasta privinta: „Fara indoiala, aceasta generatie ar putea fi ultima inaintea Revenirii”.

Exista mai multe semne care prevestesc sfarsitul omenirii si Revenirea Mantuitorului”, a declarat Tim Lahaye. „Evreii se intorc in tara lor… este sigur ca ceva important se va intampla„, a spus el. La acest lucru se adauga restaurarea Sanhedrinului in Israel, pregatirea pentru reluarea serviciilor in al Treilea Templu, si, cel mai important aspect, declaratiile mai multor rabini privind iminenta venirii lui Mesia.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*