Cum a ajuns un copil al strazii pastor si director de comunicare in Biserica Adventista (Marturie)

Adventist.paul.charles.facebookIn urma cu cateva luni, prin harul lui Dumnezeu, am avut ocazia de a negocia o dispozitie speciala cu autoritatile din domeniul educatiei din Africa de Sud, pentru studentii care nu au putut lua examenele programate in zilele de sambata.

Dupa discutiile incununate de succes si rezolutia speciala pentru studentii adventisti, seful comisiei de negociere mi-a strans mana si mi-a pus o intrebare politicoasa: „De unde sunteti”?

Intrebarea aceasta este, de obicei, o invitatie din partea interlocutorului de a impartasi cate ceva despre tine. Cand sunt intrebat astfel, incep prin a spune oamenilor ca am fost in 13 scoli diferite in 12 ani. Oamenii de multe ori cred ca parintii mei trebuie sa fi fost ambasadori in strainatate sau persoane influente care detin averi impresionante…

Dar apoi le spun ca parintii mei au fost alcoolici si ca eu, fratii mei si sora noastra am fost luati din casa de asistentii sociali si dupa un proces scurt de cinci minute s-a decis ca trebuie sa fim trimisi la o casa de copii. Noua noastra casa s-a dovedit a fi mai mult un loc de detentie decat de siguranta.

Uimiti de sinceritatea mea, oamenii vor sa stie ce s-a intamplat mai departe. Sunt socati cand trebuie sa le spun ca am cautat mancare in cosurile de gunoi, am dormit in statiile de autobuz si in gari de cale ferata si cu toate acestea am mers zi de zi la scoala, cu exceptia cazurilor cand se iveau situatii independente de vointa mea.

M-am hranit cu mancare aruncata de altii, am purtat haine rupte, pe care le-au purtat altii si am dormit pe podele. Am auzit de mii de ori voci care imi spuneau ca sunt o povara si nu are nimeni nevoie de mine.

Nascut si crescut intr-un mediu ostil este o adevarata minune ca nu am ramas repetent niciodata la scoala.

La varsta de 14 ani, in timp ce imi gasisem adapost intr-un centru de tineret, o femeie evlavioasa care si-a dat seama ca am nevoie de ceva mai mult decat hrana si mi-a daruit cartea The Desire of Ages (Hristos Lumina lumii sau Dorinta veacurilor).

Dupa ce am citit si a doua carte – Calea catre Hristos – si trecusem la Patriarhi si profeti, femeia m-a invitat sa particip la biserica unde mergea ea.

Am intrat mai tarziu, dar tocmai la timp pentru a-l auzi pe predicator rostind: „O intrebare mai importanta in viata este al cui esti decat cine esti…”

Din acel moment, biserica ei a devenit biserica mea si Dumnezeul ei a devenit Dumnezeul meu. Rookmoney Munisami, femeia care m-a condus catre Hristos, s-a uitat in ochii mei apoi a aratat cu degetul catre mine si a spus: „Dumnezeu te cheama sa fii pastor si vei deveni pastor”.

Doamna Rookmoney a murit doi ani mai tarziu iar urmatorii trei ani au fost foarte interesanti, deoarece am trait in noua locuri diferite pana cand am terminat liceul.

Nu o voi uita insa niciodata pe doamna Rookmoney. Ea a fost cea care m-a incurajat sa studiez Biblia si sa umblu cu Dumnezeu. Ea m-a asigurat ca Dumnezeu are un plan special pentru viata mea. A fost prima care m-a felicitat dupa ce am primit botezul si m-a sustinut atunci cand am tinut prima mea predica in biserica, la varsta de 15 ani.

Exista multe lucruri despre care nu sunt sigur in lumea asta, totusi singurul lucru pe care-l stiu este ca Dumnezeu este in „spatele scenei” si orchestreaza evenimentele in favoarea noastra. Daca sunteti in viata asa cum si eu sunt azi in viata, este pentru ca Dumnezeu are un plan pentru a ajunge la cineva prin tine.

Marturie Paul Charles – Director departamentul de comunicare Southern Africa-Indian Ocean Division

Sursa: Adventist Review

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*