Interviu Sara Stroici: „Dupa rugaciunea unita, in acea noapte, Dumnezeu mi-a salvat viata!”

1

Este o violonista extrem de talentata, dar si un om deosebit: Sara Stroici. Citind interviul pe care l-a acordat cu amabilitate , cititorul va avea ocazia sa o cunoasca mai bine si sa invete lectii pe care viata le ofera spre indreptarea noastra, atunci cand suntem in cautarea Marelui Dumnezeu. Raspunsuri pline de trairi autentice si emotii la fiece pas, lacrimi dar si bucurie, un interviu ca o poveste care ne aminteste ca acolo sus, Cineva ne iubeste pe fiecare…

Afirmativ.com (A): Cateva cuvinte despre tine, pentru cititorii dornici sa te cunoasca.

Sara Stroici (S.S.): Ma numesc Sara Stroici, am 23 de ani, sunt masteranda la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iasi, sectia vioara, si lucrez ca profesor de vioara la Colegiul National de Arta ”G. Apostu” din Bacau si la Liceul de Arte ”Victor Brauner” din Piatra Neamt. Am inceput studiul muzicii cu parintii mei, care sunt profesori de muzica, incercand sa descifrez tainele pianului inca de cand am inceput sa merg. Insa, de la 5 ani, vioara a fost cea care m-a cucerit,si, incepand de atunci, am ramas cu acelasi sentiment. Am avut parte de profesori extraordinari (de la 5 ani pana in clasa a XII-a, doamna profesor Maricica Gheorghies de la Liceul de Arte ”Victor Brauner” din Piatra Neamt, maestrul Anton Diaconu – primii doi ani de facultate, maestrul Georg Eggner –Austria, maestrul Jan Phosphical – Austria, doamna conferentiar universitar doctor Elena Ovanescu – cu care lucrez si in prezent – Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iasi, si multi alti violonisti cu care am avut onoarea sa lucrez la cursurile de maiestrie la care am participat) si, mai ales, sunt binecuvantata din plin pentru ca in acesti profesori am gasit mentorii de care am avut atata nevoie.

2A: Cand ai aflat de existenta lui Dumnezeu si cum ai reactionat?

S.S: Imi este destul de dificil sa raspund la aceasta intrebare pentru ca nu tin minte reactia mea… Tata imi citea din Biblie inca de cand mama era insarcinata cu mine. Iar apoi, toate povestile mele de seara nu au fost cu zane, zmei si balauri. Parintii mei imi povesteau mereu despre Isaac, Iosif, Samuel, David, etc. Deci, am aflat de existenta lui Dumnezeu odata cu aflarea existentei mele, as putea spune. Despre cunoasterea lui Dumnezeu as putea spune mai multe… pentru ca acest lucru se intampla progresiv, zilnic. Fiind nascuta intr-o familie de crestini, totul a fost natural. Si experienta mea cu Dumnezeu, in afara de accidentul de acum doua luni si jumatate, nu a fost una izbitoare, ci naturala si treptata.

A: Cum era viata ta pana la momentul accidentului si cum o privesti acum?

S.S: Mereu am iubit viata.. si mereu am fost – dupa cum imi spun apropiatii – un om ”de viata”. Iubeam viata, dar poate nu o pretuiam atat de mult cum o fac acum.
Cand intampinam dificultati, obisnuiam sa lupt, dar in momentul in care erau prea multe bariere, aveam obiceiul sa spun ”m-am saturat, nu mai pot!”. Eram in spital, in momentele in care durerea era in punctul cel mai ridicat, si m-am auzit spunand “nu mai pot!”. Mi-am dat seama de ce am zis … si imediat am zis “ba mai pot!”. Mi-a si intrat in reflex vorba aceasta de acum: “ba mai pot!”

Mereu mi-era frica de doctori si de spitale, mi-era frica de boala si de necaz. Nu imi era frica de moarte, doar de suferinta. Am invatat acum ca orice frica dispare in momentul in care o infrunti. Am avut niste dureri cum nu credeam ca exista… Aveam fracturi la coloana cervicala la c2, la omoplatul stang, 5 coaste – care mi-au intrat in plamani, pe cel stang perforandu-l, bazinul, mana dreapta, piramida nazala, rupturi de muschi la picioare, rani peste tot, eram cusuta pe scalp… nu era loc care sa nu ma doara.. Medicii mi-au spus ca trebuie sa tusesc pentru a expectora sangele strans in plamani, ceea ce imi cauza o durere infernala. Insa, mai greu decat sa suport durerea a fost faptul ca a trebuit sa stau la pat timp de o luna. Niciodata pana atunci nu am realizat cat de mult iubeam miscarea, ce mare lucru este sa poti merge, sa te poti ingriji singur.

Unul dintre socurile mele a fost in momentul in care a trebuit sa ma mut din pat intr-un scaun cu rotile. Scaunul cu rotile era la nici 10 cm de pat, iar eu nu gaseam nicio modalitate de a ajunge pe el. Nu mi-as fi imaginat niciodata cat de greu este sa faci niste lucruri aparent marunte. Cum ar fi sa mananci singur, sa te poti pieptana sau spala singur, sa ridici ceva ce a cazut pe jos, sau tot felul de lucruri ce le vedeam pana acum banale. Nu va pot descrie ce bucurie a fost in sufletul meu atunci cand am facut primii pasi, sau cand am coborat cateva scari, sau cand am reusit sa mananc singura. Una din cele mai frumoase zile a fost cea in care am reinceput sa cant la vioara. Pana la accident, incepusem sa am o parere foarte proasta despre mine ca om spiritual. Mereu ma comparam cu cei din jur si ma vedeam foarte departe de tintele pe care mi le-am stabilit. Ma luptam sa rezolv ceva, stricam altceva, si la un moment dat aveam senzatia ca ma invart in cerc si ca repet anumite greseli.

Pentru ca ma vedeam asa, aveam impresia ca Dumnezeu sta la panda si abia asteapta sa fac o greseala. Daca cineva mi-ar fi spus ce aveam sa patesc si din ce avea sa ma scape Dumnezeu, sincer, nu l-as fi crezut. Nu as fi crezut ca pentru mine Domnul ar face asa o minune. De aceea, consider ca nu exista un mod mai frumos si mai clar in care Dumnezeu sa-mi arate ca am pret in ochii Lui si ca ma iubeste, decat trecand prin incercarea vietii mele cu El alaturi. Cu El am invins durerea, cu El au prins putere parintii mei, El mi-a redat viata chiar cand nu mai existau sanse. Mi-au povestit parintii mei ca ei nu au crezut niciodata ca nu ma voi face bine. Nici nu a incaput in mintea lor ideea aceasta … chiar daca medicii continuau sa spuna ca nu se pot face mari imbunatatiri, ca hemoragiile nu se opresc, ei au continuat sa creada cu o incredere oarba in Dumnezeu. De aceea au reusit sa isi pastreze puterea pentru a ma ingriji, pentru a ma incuraja si pentru a trece cu bine peste acest eveniment.

La cateva zile dupa coma indusa, deja stateam la marginea patului in sezut. Medicii (din cauza multiplelor afectiuni, am fost ingrijita de multi medici) veneau pe rand la mine si se minunau de ceea ce vedeau, pur si simplu nimanui nu ii venea sa creada ca intr-un timp atat de scurt am facut asa mari progrese. Ei erau pregatiti pentru aproximativ 6 luni de chin, de spitalizare, iar eu in doua saptamani am fost externata, iar azi, la aproape trei luni de la accident, cant la vioara, merg, si am reinceput sa fac atatea lucruri de care mi-era dor. Toate acestea au fost posibile in primul rand pentru ca Dumnezeu a vrut cu toata inima ca eu sa traiesc. Si sa nu traiesc oricum. Era suficienta minunea de a-mi salva viata! Dar, El a ales sa imi salveze si mobilitatea (fractura de la C2 a fost foarte aproape de maduva), sa imi stearga orice cicatrice, sa ma ajute sa nu raman cu niciun fel de urmare. Vazand minunea din viata mea, am vrut sa imi fac si eu partea si sa lupt. Si asa am facut, imediat dupa externare am mers la Podis unde am vazut cum Dumnezeu lucreaza extraordinar prin oameni. A fost locul care mi-a adus linistea de care aveam atata nevoie, si unde am primit un tratament atat pentru trupul meu zdrobit, cat si pentru suflet.

In cel de al doilea sejur de la Podis, mana mea dreapta a reinceput sa tina arcusul. Avand parte de o ingrijire deosebit de atenta si cu mult profesionalism, prin kinetoterapie, masaje si gimnastica in bazinul cu apa sarata, am reusit sa imi recapat mobilitatea mainii si a gatului. Privind la oamenii care lucreaza cu atata drag acolo, am realizat cat de important este ca oricare ar fi profesia noastra, sa nu uitam sa iubim oamenii!
3A: Nu vrem sa trezim amintiri neplacute de la momentul accidentului, ne poti spune totusi daca ai avut vreun vis deosebit in perioada de agonie?

S.S: Nu am visat absolut nimic, atat stiu, ca m-am trezit la spital plina de tuburi si nu stiam ce s-a intamplat. Nu am visat nicio luminita, niciun tunel, absolut nimic.

A: Mii de oameni din Biserica Adventista si de pretutindeni s-au rugat neincetat de cum au aflat de acest teribil necaz. Esti incredintata ca rugaciunea poate face minuni?

S.S: Intr-adevar, au fost mii de oameni care s-au rugat. Oameni care nu se cunosc intre ei, ortodocsi, catolici, protestanti, neoprotestanti, evrei, pana si prietenii mei atei s-au rugat pentru mine. Cel mai mult s-a simtit puterea rugaciunii in noaptea “de cumpana”, de pe 6 aprilie. Atunci ma zbateam intre viata si moarte, aveam o hemoragie puternica si medicii nu reuseau sa o opreasca, ei se gandeau sa imi scoata plamanul stang sau sa gaseasca solutii. Solutiile nu prea mai erau, dat fiind faptul ca starea mea era critica. Dar, dupa ce a inceput rugaciunea unita, in noaptea aceea, Dumnezeu a facut minunea si mi-a salvat viata. Medicii au recunoscut minunea, mi-au spus mereu ca Cineva Acolo Sus ma iubeste mult. Iar eu am simtit asta din plin. Da, rugaciunea face minuni!

A: Care a fost cel mai frumos gand care ti-a trecut prin minte cand ti-ai revenit?

S.S: In momentul in care mi s-a explicat prin ce am trecut si am inteles minunea care s-a intamplat, mi-au venit in minte in mod staruitor doua intrebari: “Doamne, cum de m-ai salvat?!” si Care este planul Tau cu mine de acum?”. Prin salvarea mea, Dumnezeu mi-a aratat cat de mult ma iubeste, si la gandul acesta m-am simtit coplesita de dragostea Sa. A fost momentul in care Dumnezeu mi-a atins inima la cel mai sensibil punct. Si, dupa cum spuneam, de aici a pornit puterea “razboinica” cu care am luptat sa ma fac bine.

A: Dupa aceasta experienta extraordinara cu Dumnezeu, care ar fi cuvintele cate iti vin in minte pentru a-L caracteriza?

S.S: Mare Medic, dragoste, alint, drag, intelepciune, har, mila…picuri de lumina.

A: Planuri de viitor ?

S.S: De la accident, viitorul l-am desenat din tinta in tinta. Mai intai, mi-am propus sa stau in sezut la marginea patului. Am reusit. Apoi, mi-am propus sa imi misc mana stanga din ce in ce mai bine sa pot suplini lipsa mobilitatii mainii drepte (care era in ghips). Am reusit sa fac orice lucru, de la mancat, spalat pe dinti, cu mana stanga. Apoi, mi-am propus sa imi recapat mobilitatea mainii drepte, sa merg, sa reincep sa cant la vioara. Am reusit cu ajutorul lui Dumnezeu si cu ajutorul oamenilor prin care El lucreaza atat de frumos, sa fac toate acestea. Acum mi-am propus sa alerg, sa studiez la vioara pentru a-mi recapata sunetul si sa fac cat mai mult sport. Dar, cel mai mult imi doresc sa ajung sa fiu o binecuvantare pentru cei din jurul meu, sa pot iubi fara prejudecati, sa pot molipsi cu zambet, sa ajut cat mai multi oameni si, astfel, sa nu las ca experienta aceasta sa treaca peste mine fara a ma schimba din “radacina”. Pe plan profesional probabil voi face niste schimbari si voi avea grija mai mare de sanatatea mea invatand sa mai si refuz atunci cand nu mai pot si sa imi fac o ordine a prioritatilor.

4A: Care este, in opinia ta, legatura dintre muzica si credinta?

S.S: Muzica este arta care poate influenta poate cel mai mult trairile unui om. Desigur, si literatura. Dar, muzica o poate face intr-un mod mult mai subtil, de aceea are un efect mai mare. Ca parte importanta dintr-o slujba religioasa, muzica poate deschide sufletul pentru inchinare, sau poate sa-l inchida chiar. Este un subiect foarte vast si nu se poate discuta doar din cateva fraze despre el, dar, ca sa raspund strict la intrebare, exista o legatura temeinica intre muzica si credinta. Observam aceasta inca de la primele datari din Istoria Muzicii si, mai ales din Biblie (Cantarea Mariei, Psalmii, etc).

A: Un cuvant de incurajare pentru cei care Il cauta pe Dumnezeu si inca nu L-au gasit.

S.S: Conteaza enorm cum Il percepem pe Dumnezeu. Desi stiam ca Dumnezeu este iubire si ca avem pret in ochii Lui, credeam deseori ca eu sunt o exceptie si, dupa cum va povesteam mai sus, la prima greseala Cineva abia asteapta s-o noteze. Nu sunt exceptii, Dumnezeu ne iubeste enorm. Oricat de jos ai fi, nu exista loc din care El sa nu te poata ridica. Cand incepi sa Il cunosti in cele mai frumoase detalii, este un moment extraordinar. Si, inca un lucru important: Dumnezeu nu sta ascuns atunci cand noi vrem sa-L cautam. Tot ce trebuie facut este sa vrei sa-L gasesti. Restul va veni cu ajutorul Lui.

Interviu realizat de Dana Dobre

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*