Interviu cu o jurnalista crestina: Adina Sas-Simoniak

1Adina Sas-Simoniak a venit pe lume într-o zi de iarnă, pe 10 ianuarie, în cel mai frumos sătuc de la poalele Munților Zarandului, Cuvin, din județul Arad și ca orice copil și-a iubit părinții, care din nefericire, astăzi nu se mai află printre noi.

Pe tatăl ei îl descrie ca pe un om cu ochi bucuroși și verzi, plini de savoarea vieții și cu sufletul mare, prea mare pentru lumea aceasta mică. Un om pasionat de poezie și care a scris o poezie plastică și accesibilă, încărcată de sentimentalism, de la el moștenind de altfel, Adina, pasiunea pentru versuri, literatură, artă, dar și fascinația marilor taine ale lumii și setea de cunoaștere. Mama, de profesie asistentă medicală, s-a distins printr-un spirit practic, prin faptul că s-a aflat mereu în slujba oamenilor, de aceea locuitorii din satele vecine apreciau la ea cel mai mult consacrarea și dragostea sinceră pentru cei suferinzi. Dacă femeia care i-a dat viață Adinei Sas – Simoniak s-a ocupat de vindecarea fizică a oamenilor, fiica ei i-a urmat oarecum chemarea, însă sub aspect interior, pentru că și-a dorit dintotdeauna să fie un sprijin pentru sufletele „bolnave”.

Octavian: Să ne întoarcem la ziua în care te-ai născut. Când s-a întâmplat acest eveniment, unde și ce ai vrea să ne spui despre părinții tăi?

Adina: Tavi, în primul rând, îți mulțumesc pentru inițiativa acestui interviu. Interviul are o parte bună, aceea că pot împărtăși publicului despre Dumnezeul pe care Îl iubesc, dar și o parte mai puțin bună, ca să zic așa, deoarece prin acesta mă fac vulnerabilă, mă deschid, îmi iau jos vălul care mă făcea „misterioasă”… Începutul a fost în 10 ianuarie și așa cum ai ghicit, n-am să îți spun anul în care m-am născut ci doar că m-am născut în cel mai frumos sătuc de la poalele Munților Zarandului, Cuvin, județul Arad. Tatăl meu, plecat la Domnul, ca de altfel toți din familia mea, a fost un om pasionat de poezie, a scris o poezie plastică și accesibilă, încărcată de sentimentalism… L-am iubit pe tata cu ochii lui bucuroși și verzi, plini de savoarea vieții și cu sufletul mare, prea mare pentru lumea asta mică. De la el am moștenit pasiunea pentru poezie, literatură, artă, dar și fascinația marilor taine ale lumii și setea de cunoaștere. Mama a fost un om practic, a fost mereu în slujba oamenilor, fiind asistentă medicală; toți oamenii din satele din împrejurimi apreciau consacrarea și dragostea ei sinceră pentru cei suferinzi. Dacă ea s-a ocupat să vindece fizic pe oameni, eu i-am urmat într-un fel chemarea, dar sub aspect interior, astfel îmi doresc să fiu un sprijin pentru sufletele „bolnave”.

Octavian: Care este cea mai frumoasă amintire pe care o păstrezi din vremea copilăriei?

Adina: Îmi amintesc multe experiențe frumoase din copilărie, totuși, legată de primii muguri ai talentului actoricesc, îmi amintesc vag, mai mult știu din ce îmi spuneau părinții și vecinii, că pe la 4 ani, supărată fiind că bunica m-a pedepsit datorită unei năzbâtii, mi-am făcut „bagajul”- o bocceluță în care mi-am pus câteva haine, o pereche de pantofiori, o bucată de pâine și o sticlă de plastic cu apă și… am plecat de acasă. O, nu, nu pe furiș, pur și simplu mi-am luat rămas-bun de la ai mei și le-am spus că merg să locuiesc în pădure, unde este libertate să fac ce vreau, departe de „răutatea” bunicii și de pedepsele aplicate. Și fiindcă tata îmi tot striga din prag că acolo sunt lupi furioși, am luat și o bâtă mare proptită de poartă, cu care bunicul „bătea” nucii… Am privit spre pădure și cu ochii la deal, m-am apropiat de acesta, ai mei m-au urmărit îndeaproape fără să știu. Sigur că m-am mai oprit pe drum și unor persoane mirate le-am explicat că tocmai am decis să îmi părăsesc căminul și să iau drumul sălbăticiei, că pot fi mâncată de lupi dar, decât să fiu certată pentru lucruri „de nimic” mai bine să mă „pape” lupul, că mi-ar plăcea să îi văd pe toți ai mei cum se rup în două de plâns după mine, dacă cumva îmi vor mai găsi osemintele… Îmi plăcea mult să joc acel rol de victimă. Dar, nu am făcut prea mulți pași, că o vecină intuind care este situația, m-a invitat la o „cafea” de vorbă, înainte de a merge să îmi dedic viața „pustiului pădurii”. Și acolo, la un pahar de sirop de căpșuni și întinzându-ne la multă vorbărie, a apărut Moș Ene care m-a trimis direct în brațele iubitoare ale bunicii ce aștepta cuminte semnalul la care putea să mă „recupereze”. De asemenea, tot în jurul acestei vârste am compus primul cântecel pe care îl cântam pe „scenă” (banca de la stradă), imitând chitara, pianul, îmbrăcată cu hainele mamei strânse cu tot felul de cordoane și încălțată cu pantofii ei. Așa că, toți trecătorii beneficiau de un spectacol gratuit care, se spune că nu era rău, Dumnezeu înzestrându-mă cu voce frumoasă.

Octavian: Cum ai descrie anii de liceu și ce a avut special acea perioadă pentru tine?

Adina: Am absolvit liceul de matematică-fizică Ioan „Slavici” (azi „Moise Nicoară”) din Arad. Încă din copilărie am cochetat cu ideea de a fi actriță, așa că și în liceu mi-am alimentat mult dorința aceasta și am făcut pași „faptici”, înscriindu-mă în trupa „Teatru veșnic tânăr” din Arad, o trupă de tineri talentați, selectați de actrița Emilia Dima-Jurca din Arad. Am luat lecții de actorie cu regretatul actor Ion Petrache de la Teatru de Stat din Arad, un om care a pus în mine temelia pe care am clădit edificiul numit Teatru. Perioada liceului mi-a descoperit însă și tentația păcatului, dorința avidă de glorie, de a fi cineva, dar a fost și un timp în care m-am înfruptat cu literatura clasicilor pe care îi iubesc: Dostoievski, Tolstoi, Balzac, teatrul absurd al lui Eugen Ionescu… Am jucat în câteva piese de teatru, am realizat câteva momente poetice unele dintre ele premiate. Cel mai mult mi-a plăcut momentul poetic: „A venit toamna…” de Nichita Stănescu.

Octavian: Să înțeleg că nu ai avut și alte opțiuni, doar… Teatrul?

Adina: În adolescență am studiat muzica clasică și folk și o vreme m-am gândit să dau examen la Conservator, dar dragostea de Teatru a învins.

Octavian: În ce an ai devenit studentă la Teatru și când ai absolvit facultatea?

Adina: Am reușit la Academia de Teatru din Tg. Mureș, secția Actorie în 1991 devenind licențiată în actorie în 1995.

Octavian: Ce materii ți s-au părut cele mai interesante și ce roluri ți-au plăcut?

Adina: Mi-au plăcut – Arta vorbirii scenice, Tehnica vorbirii scenice, Istoria Teatrului Universal, Istoria Culturii și civilizației, Dansul, Canto. Sigur că au fost interesante și materii ca: Acrobație, Scrimă, Pantomimă. Am savurat fiecare curs, mi-a plăcut să cunosc cât mai mult și m-am străduit să îmi însușesc aceste cunoștințe pentru a fi o actriță bună. În facultate am jucat Eleva din Lecția a lui Eugen Ionescu (Regia Radu Dobre Basarab)- mi-a plăcut mult acest rol, a fost greu dar frumos. De asemenea, la clasă am jucat-o pe Sonia, într-o dramatizare după „Crimă și pedeapsă” a lui Dostoievski. De acest personaj am fost foarte legată.

Octavian: Ai avut ceva în comun cu personajele pe care le-ai interpretat?

Adina: N-aș putea spune că am avut cu toate ceva în comun, dar fiecare rol a rupt ceva din mine, fiindcă l-am trăit. Adică, pur și simplu m-am transpus în personaj, iubindu-l așa cum era, chiar negativ. Am vrut să merg pe linii noi, fără să mă inspir din ce au făcut alții. L-am considerat rolul meu și trebuia să îl trăiesc în modul meu, unic, cu toate celulele ființei mele.

Octavian: Ai avut vreo experiență deosebită în perioada studenției?

Adina: Da, am avut o experiență care mi-a schimbat sensul, viața, tot, m-a renăscut dintr-un alt „aluat”. Este cea mai frumoasa experiență din viața mea. Încă înainte de a da admitere la teatru l-am cunoscut pe Simi, actualul meu soț. El era creștin, eu credeam în tot felul de filosofii, îl citisem pe Kant, Schopenhauer și era un mare amalgam în mintea mea. Bunicii m-au dus la biserică, copil fiind, dar crescând mi-am zis că Dumnezeu nu este „modern”, nu se potrivea cu modul meu extravagant de a trăi. Felul de a fi a lui Simi mi-a insuflat dorința de a ști dacă Isus există. Și dacă da, sincer, vroiam să iau cumva legătura cu El pentru a mă schimba și pe mine și pentru a gusta pacea Sa. Interesant este că, în nevoia mea de a-L găsi am dorit să acopăr acel gol interior cu religie, dar aceasta s-a dovedit doar un surogat. Domnul nu este o religie, El este o FIINȚĂ care ne iubește, ne ascultă rugăciunea și dorește să comunice cu noi. Aceasta am înțeles când am citit Noul Testament si am început pentru prima oară să mă rog sincer și spontan. Și așa, m-am apropiat tot mai mult de brațele Lui deschise. Cu cât mă apropiam mai mult de Dumnezeu cu atât simțeam mai acut nevoia de purificare, fiindcă în lumina Sa clară îmi vedeam hainele murdare ale trăirii mele fără El. Grea de păcate am căzut la picioarele Lui și L-am rugat să mă primească așa cum eram și să îmi șteargă păcatele cu Sângele Său. Alegându-L pe El ca Domn și Mântuitor personal, am făcut cea mai bună alegere, fiindcă Domnul a dat gust vieții mele și m-a împlinit.

Octavian: S-a văzut o diferență în viața ta?

Adina: Da! „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă, cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). S-a văzut o mare diferență în modul meu de a gândi, în raportarea la semeni, iar valorile creștine au doborât idolii non-valorilor din viața mea.

Octavian: Totuși ai decis să nu profesezi. De ce?

Adina: Am văzut că mirajul scenei este efemer. Scena mi-a dat popularitate (și aceasta este ceva trecător în această lume), dar Hristos mi-a dat viață veșnică, a revărsat iubirea Sa în viața mea… Cum să mai trăiești într-o lume iluzorie, jucându-te de-a viața, când poți să trăiești deplin și să te bucuri de prezența lui Dumnezeu?

Octavian: Care a fost următorul pas după absolvirea Academiei de Teatru?

Adina: După absolvirea Academiei de Teatru m-am ambiționat să „atac” televiziunea. Am dat concurs pentru postul de realizator al emisiunii „Viața spirituală” la Televiziunea din Arad și am reușit. Astfel, timp de aproape doi ani am realizat în fiecare sâmbătă o oră de emisiune creștină, program care s-a retransmis în fiecare duminică dimineața. O scurtă perioadă am realizat și emisiunea „Agenda culturală” în cadrul căreia am avut bucuria să îi iau un interviu regretatei actrițe Leopoldina Bălănuță, o actriță de mare valoare pe care am admirat-o mult.

Octavian: Să trecem la viața ta particulară. Când te-ai căsătorit cu Simi și când ați venit în Statele Unite?

Adina: M-am căsătorit cu Simi în decembrie 1995, iar în aprilie 1997 am venit în Statele Unite.

Octavian: Cum a continuat cariera ta “peste ocean”?

Adina: Fiindcă sunt sentimentală, mi-a trebuit mult timp să înțeleg că „aici trebuie să îmi fac rostul”, m-am simțit ca un lăstar rupt din trupul copacului și mă dureau nervurile de atîta dor de ai mei, de țară, de prieteni, de „acasă”… După câteva săptămâni de la sosirea în Chicago am început să realizez emisiuni la Televiziunea Bisericii Philadelphia din Chicago (realizam meditații creștine ș uneori prezentam emisiunea), iar când aceasta și-a încheiat activitatea, am colaborat cu Televiziunea Creștina Română din Chicago. O scurtă perioadă am realizat emisiuni creștine, de turism, dar și recital de poezie la Romanian Sat TV din Chicago.

Octavian: Vorbește-ne despre activitatea ta publicistică. La ce ziare și reviste ai colaborat și ai publicat?

Adina: Debutul a fost în revista „Oastea Domnului” unde am publicat câteva articole. De asemenea, am publicat în „Flacăra Rusaliilor”, „Cuvântul Adevărului”, „Meridianul Românesc”, „Genesis”, apoi, timp de câțiva ani, am editat revista Televiziunii Creștine Române: „Creștinul în acțiune”. În aprilie 2003 a văzut lumina tiparului prima ediție a revistei „Orizont creștin”, pe care am publicat-o câțiva ani, iar din 2008 am început să realizez site-ul: www.orizontcrestin.org
Revista „Orizont creștin” este probabil singura care i-a unit pe creștinii din diferite confesiuni: ortodocși, baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie și adventiști. Încă de la început am dorit ca aceasta să-i unească pe creștini în jurul lui Hristos și nu în jurul unei orientări sau biserici. Am publicat articole semnate de pastori, preoți, creștini, cu condeiul în mână, arzând de dragul Domnului și pe paginile revistei niciodată nu s-a dat loc la puncte de vedere ale unei biserici, ci s-au dezbătut doar subiecte comune din Sf. Scripturi și teme care ne unesc. Revista a fost distribuită în toată comunitatea română din Chicago și împrejurimi, în bisericile române de aici și a fost bine primită, mai ales că a fost un fel de revistă-caleidoscop care cuprindea: articole creștine, articole diverse, rubrici ca: „Știați că…?” (curiozități), „Punct turistic”, „File de istorie”, „De la gospodine… pentru gospodine!”, „Sănătate”, „Colțul de literatură”, „Maxime și cugetări”, rebus, etc. În 2002 am publicat prima mea carte de versuri: „Perpendiculara pe un colț de nemurire” (Editura Multimedia, Arad). De asemenea, am editat două cărți de versuri: „Semnul vieții” (o plachetă cu versuri ale pictoriței Dorothea Fleiss din Germania și fotografii ale artistei-fotograf Lia Deznan din Chicago) și cartea de versuri „Picuri din suflet” de Ion Soimosanu.

Octavian: Ești un creștin implicat, activ?

Adina: Dacă a fi implicat activ înseamnă a te „arunca” în apele furioase ale lumii pentru sufletele pierdute, atunci da, sunt un creștin activ. Fac însă prea puțin din cât ar trebui să fac, dar mă doare durerea lumii și am o mare pasiune de a câștiga suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Octavian: Ce altceva mai faci în prezent, pe lângă scris? Care e preocuparea ta de căpătâi la ora actuală?

Adina: În primul rând, mă străduiesc să fiu o mamă și o soție bună. Sunt binecuvântată de Domnul avându-l pe Simi și doua fetițe: Shanea și Mayra. În al doilea rând, mă ocup de consiliere spirituală. Sunt multe femei singure, neînțelese, în depresie și au nevoie de cineva să le asculte, să nu le condamne, să le pună sub picioare fasciculul de lumină care este credința și care le conduce la Dumnezeu. De asemenea, mă întâlnesc aproape zilnic cu persoane care sunt în căutarea lui Dumnezeu și le ajut să găsească drumul spre cer.

Octavian: Pentru că ești actriță, te-ai gândit vreodată să faci film creștin?

Adina: Da, de multe ori. Și încă mă gândesc. Aștept însă ca Dumnezeu, dacă va fi voia Lui, să mă direcționeze întra-colo, să îmi deschidă o ușă… Mi-ar plăcea să fac și teatru creștin, considerându-l o formă contemporană eficientă de evanghelizare.

Octavian: Ai dori să ne relatezi o anumită experiență pe care ai avut-o cu Dumnezeu?

Adina: Da, aș vrea să vă povestesc cum Domnul, în îndurarea Sa cea mare, ne-a dăruit-o pe Shanea, minunea pe care o așteptam de 10 ani. Ne-am dorit mult copii, dar timpul trecea și, după două eșecuri, după perioade în care mă simțeam umilită, ca apoi să devin resemnată, am urmat ceea ce Domnul, prin Biblie, ne sfătuiește: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului” (Iacov 5:14). Pastorul bisericii, Luigi Mitoi s-a rugat pentru mine și mi-a făcut ungerea cu untdelemn, conform Cuvântului Domnului. Răspunsul a venit în scurt timp. Am rămas însărcinată, spre marea noastră bucurie. Dar iată că, după 8 săptămâni au reapărut exact aceleași simptome premergătoare pierderii sarcinii, așa cum s-a întâmplat cu două sarcini precedente. Am apelat din nou la Domnul și El m-a vindecat imediat. Din acel moment, perioada de sarcină a decurs fără nici o complicație, fără să întrerup lucrarea la care eram chemată. Pe 17 decembrie 2006 s-a născut Shanea, care este o binecuvântare pentru noi, ca și Mayra, de altfel. Domnul a făcut multe minuni în viața mea și consider că acesta este modul Lui obișnuit de a fi. El este Salvatorul, Vindecătorul, Eliberatorul, El-Shaddai (Dumnezeul cel Atotputernic), este un Dumnezeu „activ”, aș putea zice, care comunică cu noi și intervine în viața noastră, dacă Ii dăm voie.

Octavian: Ce hobby-uri ai?

Adina: Sunt pasionată de Domnul, aș vrea să-L explorez și să cresc în relația cu El. Îmi place să citesc Sf. Scriptură, fiindcă găsesc în ea refugiu și răspuns la dilemele mele. Îi citesc cu plăcere pe John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth, Jim Cymbala și unele cărți mi se „lipesc” de mâini. Consider un hobby dar și o responsabilitate să vorbesc oamenilor despre Domnul. Lucrez cu bucurie la website-ul de care va spuneam: www.orizontcrestin.org și pe care vă invit să îl vizitați. Sunt fascinată de drumeții, îmi place muntele, dar și marea, pădurea, pescuitul, fotbalul, muzica. Freamăt la frumos, la artă.
2

Octavian: După părerea ta, care este cheia succesului spiritual?

Adina: A rămâne în Hristos. Îmi amintesc acum o rugăciune pe care i-o adresa Domnului Oswald J. Smith și care suna așa: „Doamne, iată mâinile mele. Ți le consacru. Ajută-mă să nu atingă nimic care nu este pe placul Tău! Și aici sunt picioarele mele. Ți le dăruiesc Ție. Nu le lăsa să alerge unde nu trebuie! Aici sunt ochii mei. Nu-i lăsa să privească la lucruri care-L pot întrista pe Duhul Sfânt! Urechile mele să n-asculte ceea ce Te dezonorează pe Tine! Gura mea să nu rostească niciodată cuvinte pe care Tu nu vrei să le auzi! Mintea mea să nu rețină nici un gând și nici o imaginație care nu este curată! Iar inima mea să nu iubească altceva decât lucrurile Tale!”. Aceasta înseamnă dependența de Domnul, dăruire totală Lui, rămânere în El. La o astfel de trăire ne cheamă Dumnezeu pentru a deține cheia succesului spiritual.

Octavian: Ce planuri de viitor ai?

Adina: Nu aș vrea să las din mână condeiul, deși grija pentru sufletul oamenilor a devenit primordială pentru mine. Dacă Dumnezeu mă ține sănătoasă, aș dori să public o carte de versuri și eseuri: „Clepsidra cu sentimente” și lucrez la un roman despre viața trăită fără Domnul și întoarcerea mea în brațele Sale. Mai am încă multe de spus despre dragostea lui Dumnezeu, de aceea vreau să stau la dispoziția Domnului, ca El să îmi deschidă oportunități de a-L sluji. Sunt flexibilă în mâinile Sale și liniștită. Sunt liniștită ca lutul în mâinile olarului care îl modelează să fie frumos și folositor.

Octavian: Cum crezi că ar trebui să fie biserica de azi, trupul lui Hristos, pentru a fi influentă în lume?

Adina: Eu cred că Biserica trebuie să fie o torță în lumea aceasta de întuneric și păcat. Creștinii ar trebui să iasă din zidurile ei frumoase cu scaune confortabile și să meargă în lume, în tranșee, acolo unde se moare, acolo unde este durere și deznădejde. Menirea Bisericii este de a fi un spital pentru cei suferinzi, aici Duhul mângâie, leagă rănile, ridică poveri. Ne-am obișnuit să nu avem probleme, să ascultăm cuminți predica și să plecăm acasă cu conștiința împăcată că am fost la Casa Domnului. Sau poate, dacă avem un pic de „râvnă” ne îndreptăm atenția spre cei din țară (vorba unui creștin: „toți fac misiune în România, aici, în „Ierusalimul” nostru, ce facem?”). Și are dreptate. În Chicago, de exemplu, sunt câteva zeci de mii de români care nu au o întâlnire personală cu Domnul. Pentru ca biserica să fie influentă trebuie, în primul rând să fie îmbrăcată cu putere de sus, fiindcă numai Duhul Sfânt poate să scoată un om din mocirla păcatului. Apoi, cred că biserica trebuie să își cunoască bine menirea de evanghelizare și să înceapă această misiune cu „Ierusalim”- ul unde ne-a așezat Domnul și în al treilea rând, să folosească resursele mass mediei (care este o putere) pentru a răspândi Vestea Bună.

Interviu realizat de jurnalistul Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*