“CASA VINDECARII”- Proiect inedit in municipiul Campina

Digital image

“Religiunea curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim neintinati de lume.” Biblia – Iacov 1:27

Campina, orasul prahovean asezat intr-un minunat amfiteatru natural, incadrat de albiile a trei rauri ce au modelat o splendida terasa triunghiulara cu pante mai line sau mai abrupte ce confera asezarii o specificitate aparte, este cunoscut ca fiind localitatea din Romania cu cele mai multe zile insorite pe parcursul unui an si cu un aer cu reale calitati curative. Si-apoi, cine nu a auzit de Scoala de Agenti de Politie din Campina – un alt reper important in definirea identitatii orasului?! Inconjurat de dealuri, adevarate bariere naturale in fata asprelor vanturi ce bat dinspre campie, ofera privelisti de o frumusete uimitoare si-un aer patriarhal care linisteste si imbie la curatime spirituala.

Perceptele crestine, sustinute chiar si de cadrul natural de care am amintit, o comunitate de oameni cu frica de Dumnezeu si mila fata de cei fara un adapost sau posibilitatea croirii propriului drum in viata, au adus o raza de speranta in sufletele multor tineri crescuti in orfelinate care si-au gasit calea de urmat pasind in “Casa Vindecarii” – un cunoscut Centru crestin de reintegrare socio-profesionala, care functioneaza la Campina din anul 2008. O comunitate de oameni vrednici de toata lauda sub patronajul Bisericii Penticostale Betel din localitate si indrumarea atenta a pastorului Dumitru Hutan, avand si sprijinul nemijlocit al autoritatilor locale, a reusit sa insenineze viata multor tineri crescuti in orfelinate care dupa ce au devenit majori erau sortiti esecului si disperarii. Acestora li s-a oferit sansa de a se realiza profesional, dar si de a se implini pe plan spiritual in “Casa vindecarii” – un proiect de suflet, pentru suflet, care merita toata aprecierea si recunostinta noastra!

Octavian Curpas (O.C): Sunteti pastorul Bisericii Penticostale Betel din Campina, biserica in care s-au intamplat atatea lucruri minunate. Prin ceea ce s-a infaptuit aici si prin Centrul de reintegrare socio-profesionala denumit generic “CASA VINDECARII” ati realizat mult pentru comunitate, atat din punct de vedere spiritual cat si social. Cum s-a derulat acest proiect?

Dumitru Hutan (D.H): Totul a inceput dupa Revolutie cand am demarat construirea bisericii. Intr-o vacanta am fost vizitati de niste copii de la un orfelinat care ne-au rugat sa-i adapostim pe timpul vacantei, deoarece nu au pe nimeni, nu au unde sa mearga si sa stea. Ca biserica, am acceptat sa-i sprijinim si le-am oferit suport, atat material (cazare in cladirea bisericii), precum si spiritual. Intre timp, multi dintre ei s-au hotarat sa-L slujeasca pe Dumnezeu cu sinceritate si devotament. In proiectul de constructie al bisericii am prevazut construirea unui loc special pentru a-i adaposti pe acesti copii, care, dupa terminarea scolii ne-au solicitat sa-i ajutam din nou. Cu trecerea timpului, numarul lor s-a marit, aparand si alti tineri care nu erau crestini… Gazduirea in incinta bisericii era tot mai dificila, asa ca ne-am decis sa construim un spatiu special, in curtea bisericii. Dumnezeu ne-a sprijinit sa facem acest lucru si in anul 2006 ne-am apucat de constructie, care a durat doi ani. Un lucru pe care as dori sa-l amintesc, este acela ca toata biserica a fost implicata in dezvoltarea si buna derulare a acestei lucrari, fiecare contribuind cu ceea ce a avut pe inima. Spre exemplu, surorile s-au ocupat zilnic, prin rotatie, timp de aproximativ 18 ani (de cand au sosit primii tineri la biserica) de asigurarea si pregatirea hranei. In fiecare duminica, alaturi de celelalte anunturi necesare, nu lipsea nici cel cu privire la planificarea persoanelor care se ocupau de gatit.

O.C: Spuneti-ne, va rog, care este scopul acestei asociatii si cum se desfasoara activitatea in cadrul centrului “Casa Vindecarii”?

D.H: In prezent, Asociatia “Casa Vindecarii” este un Centru de reintegrare socio-profesionala care a inceput sa functioneze din anul 2008 si care are ca scop principal ajutorarea tinerilor proveniti din orfelinate sau familii defavorizate. Ajutorul acordat consta si in consilierea psihologica si spirituala in situatii de criza, cum ar fi: lupta impotriva viciilor (dependenta de alcool, tutun, droguri). Totodata, acestor tineri li se ofera posibilitatea de a urma anumite cursuri de pregatire si formare profesionala in domeniul social. “Casa Vindecarii” este, deci, un Centru atat de zi, cat si de noapte, ce asigura conditii de cazare, hrana, dar si instruire, in vederea obtinerii unor locuri de munca. Pentru a-i obisnui pe tineri cu munca, avem o mica ferma cu gaini, porci si iepuri. Astfel, ei invata sa se autogospodareasca si sa devina capabili si responsabili sa se descurce in societate. Tot in acest scop, avem si un teren in custodie pentru o perioada determinata, cu scopul de a-l cultiva, lucru foarte folositor, deoarece putem avea propria productie pentru gospodarirea centrului.

DumitruHutan2

O.C: Cum ati gandit programul de asistare, integrare si formare profesionala a tinerilor care sunt preluati de catre asociatia dumneavoastra?

D.H: Asistenta pentru aceasta categorie de varsta este foarte importanta, pentru ca societatea nu ofera nici o alternativa tinerilor care pleaca din orfelinate/centre de plasament. Acestia, neavand nici un suport material, in mod normal sansele lor de reusita in viata sunt minime sau chiar nule. Daca cei care sunt crescuti in familii bune nu au posibilitatea de a-si crea un viitor din cauza conditiilor vitrege, cum se vor descurca cei care nu au o familie… mai ales in aceasta perioada a vietii, in care au cea mai mare nevoie de suport moral, financiar, spiritual etc? Pe moment, putem asigura cazare si instruire doar baietilor peste 18 ani. Viziunea noastra este ca perioada de sprijin sa fie de doi ani. Ultima faza a serviciilor oferite de asociatia noastra este aceea in care cei asistati sa poata sa se descurce singuri. Acestia sunt ajutati sa-si gaseasca un loc de munca, o gazda, fiind totusi supravegheati in continuare pentru a li se oferi sprijin pe mai departe. De mentionat este si faptul ca pe parcursul celor doi ani, tinerilor doritori li se ofera posibilitatea sa recupereze, din punct de vedere al educatiei, cam ce au pierdut din cauza situatiei lor. Astfel, tinerii sunt inscrisi intr-un program de invatare, numit ”A doua sansa”, program initiat de Primaria Municipiului Campina, program foarte util, deoarece educatia este un factor important, o sansa in plus pentru reusita pe plan social si personal.

O.C: Cum este structurat centrul si ce capacitate are?

D.H: Centrul are noua dormitoare, cinci la etaj si 4 la mansarda, fiecare dormitor avand baie proprie. La demisolul cladirii se afla bucataria, camera pentru depozitarea alimentelor si sala de mese. Parterul cuprinde cabinete medicale si o sala de primire. Centrul “Casa Vindecarii” poate gazdui aproximativ 20-25 de persoane, fiind repartizate cate 2-3 persoane/camera, in functie de solicitarile existente.

O.C: Pentru asistarea si indrumarea tinerilor aveti nevoie de personal. Cine se ocupa de acest aspect?

D.H: De ingrijirea si educarea tinerilor se ocupa un personal calificat. Avem personal platit, dar si voluntar, toti fiind calificati in munca pe care o fac. Personalul cuprinde: asistent social, asistent medical, psiholog si administrator.

O.C: Este minunat ceea ce ati reusit si ceea ce faceti. Ce planuri aveti pentru viitor?

D.H: Planuri de viitor? Sunt multe: la cantina Centrului tinerii beneficiaza de o masa calda si alte persoane care nu sunt integrate in programul asociatiei, dar care provin, fie din familii defavorizate/dezbinate, fie au o situatie financiara precara. Una din dorintele noastre este continuarea asigurarii acestei mese celor nevoiasi. Un alt plan este acela de a construi un atelier de tamplarie in care sa-i invatam pe tineri sa faca diferite unelte si scule necesare autogospodaririi. Pe viitor ne dorim sa cumparam un teren pe care sa construim mici locuinte (casute) personale, integrate in programul pe care centrul “Casa Vindecarii” si-l propune, locuinte in care tinerii sa locuiasca dupa iesirea din centru. Am avut tineri care, stand aici, s-au realizat. Spre exemplu, unii s-au casatorit, iar noi, ca biserica, ne-am implicat in ajutorarea acestora in primii pasi ai casniciei. Altii, invatand o meserie au obtinut un loc de munca si s-au putut realiza din punct de vedere social. Nu uitam nici faptul ca multi tineri au devenit buni crestini si s-au implicat in activitatile spirituale ale bisericii. Asadar, planurile noastre de viitor constau in continuarea lucrarii incepute cu dedicare si perseverenta.

O.C: Este un proiect amplu care necesita fonduri banesti substantiale. Cum ati reusit sa gestionati activitatea si sa-i asigurati continuitate? Ati beneficiat de sponsorizari in derularea lui? Care sunt nevoile prioritare de care depinde bunul mers al activitatii centrului?

D.H: Ca in orice proiect, este dificil sa stabilesti prioritatile si sa gestionezi fiecare activitate. Pana in prezent, aceasta lucrare a inaintat prin credinta si neavand nicio asigurare constanta din partea vreunui sponsor. Totusi, centrul “Casa Vindecarii”, functioneaza prin harul lui Dumnezeu si in urma donatiilor facute de catre diverse persoane, oameni cu suflet si a caror inima a fost sensibilizata de situatia acestor tineri. Nevoile principale cu care ne confruntam sunt procurarea alimentelor necesare pentru hrana zilnica si banii necesari pentru plata persoanelor angajate.

O.C: In incheiere, daca aveti un mesaj pentru cititorii nostri v-as ruga sa le adresati cateva cuvinte.

D.H: Noi, cei implicati in acest proiect avem o deviza care se bazeaza pe un important adevar biblic, scris in Epistola lui Iacov: “Religiunea curata si neintinata..” si avem certitudinea ca Domnul Dumnezeu ramane pentru viitor singurul Mantuitor, dar si Aparatorul vaduvelor si Tatal orfanilor.

Interviu realizat de jurnalistul Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

One Comment

  1. Pe situl acestei „case a vindecarii” exista cateva intregistrari video cu povestea vietii unor baieti de la acest centru.

    http://www.casavindecarii.com/

    Foarte interesant. Nu credeam ca exista o asemenea initiativa in Romania.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*