Condamnati la moarte pentru droguri, au cantat „Amazing Grace” in ultimele clipe de viata

s2.ziareromania.roSecretarul general al Natiunilor Unite Ban Ki-moon a cerut sambata guvernului indonezian sa nu execute cele zece persoane condamnate la moarte pentru trafic de droguri, printre care francezul Serge Atlaoui, reamintind opozitia traditionala a ONU fata de pedeapsa cu moartea.

Cei zece condamnati sunt un indonezian si noua straini din Australia, Brazilia, Filipine, Nigeria si Franta. Noua dintre ei au primit sambata notificarea oficiala de executie iminenta, in timp ce francezul Serge Atlaoui a fost exclus de pe lista urmatoare de executii, aminteste AFP.

„Reamintind ca Natiunile Unite se opun pedepsei cu moartea in toate circumstantele, secretarul general a solicitat presedintelui (indonezian) Joko Widodo sa ia in considerare de urgenta declararea unui moratoriu asupra pedepsei cu moartea in Indonezia, cu scopul de a o aboli”, adauga comunicatul.

Parchetul indonezian a declarat ca executiile anuntate vor avea loc in trei zile. Francezul Serge Atlaoui a fost retras de pe lista dupa o procedura de recurs.Legislatia indoneziana antidrog este una dintre cele mai severe din lume, posesia de cantitati mici de droguri poate fi pedepsita cu moartea.

Indonezia a reluat in 2013 executiile, dupa o pauza de cinci ani. In acest an, in aceasta tara au fost deja executate sase persoane condamnate la moarte.

Opt persoane au fost executate marti seara: doi australieni, patru nigerieni, un brazilian si un indonezian, informeaza ziare.com.

Cei doi australieni condamnati la moarte si executati in Indonezia, marti seara, au cantat „Amazing Grace” in ultimele clipe de viata. Premierul Australiei a raspuns cu un gest furios si fara precedent fata de autoritatile indoneziene.

Liderul australian, Tony Abbott, a anuntat deja ca ambasadorul tarii sale in Indonezia, Paul Grigson, va fi retras din Jakarta, un raspuns direct la executia celor doi concetateni, pe care a numit-o „atat cruda, cat si inutila”, scrie The Independent.

Australienii executati in Indonezia au cantat „Amazing Grace”, un imn crestin englezesc, care dateaza de aproape doua secole si jumatate, in momentele dinainte de a fi impuscati, grupul de opt condamnati refuzand sa fie legati la ochi.

In timp ce erau impuscati, cei opt au cantat „Bless the Lord O My Soul”. Pastorul Karina de Vega, prezent la executie, a spus ca prizonierii „au cantat incontinuu, in cor, multumindu-i lui Dumnezeu”.

Cei opt barbati condamnati pentru trafic de droguri au fost impuscati de un pluton de executie, intr-o inchisoare de pe insula Nuksakambangan, in ciuda repetatelor apeluri internationale.

Premierul australian a mai sustinut ca masura executiei a fost una cruda, mai ales ca concetatenii sai ucisi petrecusera deja 10 ani in inchisoare, aratand ca tinerii isi ispasisera astfel complet pedeapsa pentru infractiunea lor.

Ceilalti sase barbati executati sunt patru nigerieni, un indonezian si un brazilian, iar o a noua condamnata, Mary Jane Fiesta Veloso, din Filipine, a fost scapata in ultima clipa de executie, cel putin pentru moment, in timp ce cazul sau este in continuare anchetat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*