Video: Povestea tragica a unui tata adventist: Ultimul cantec de leagan, langa fiul sau

rsz_screen_shot_2014-11-13_at_105417_amUn videoclip postat recent pe internet arata un tata sfasiat de durere cantand melodia „Blackbird” la capataiul fiului sau in varsta de 4 zile.

Este vorba despre un tata adventist, Chris Picco. Acesta a adus chitara la patul copilului sau Lennon James si a fredonat cantecul in timp ce fiul sau se afla intr-un incubator din unitatea de terapie intensiva la Universitatea Loma Linda din California.

La cateva ore dupa ce Chris a interpretat cu multa dragoste melodia, fiul sau Lenon, in varsta de 4 zile, a murit.

Si asta la doar cateva zile dupa ce sotia lui a murise in urma unei operatii de cezariana. Ashley, in varsta de 30 de ani, a murit pe neasteptate in somn, la cateva ore dupa ce l-a nascut pe Lennon James, pe 8 noiembrie.

Chris a scris pe o pagina de internet cateva randuri in memoria sotiei sale: „Ashley s-ar fi bucurat daca Lennon asculta un cantec linistitor, asa ca am adus chitara si am incercat sa cant ceva pentru amandoi”.

Intr-un mesaj transmis prietenilor, familiei si celor care l-au sustinut, Chris a scris, cu o inima foarte indurerata: „Micutul meu luptator, Lennon James Picco a trecut la odihna in bratele tatalui sau. El a fost inconjurat de familie, prieteni si de cele mai bune cadre medicale… Era imbracat intr-un costumas imprimat cu chitare, pe care Ashley l-a cumparat pentru el si infasurat intr-o paturica facuta de un prieten drag”.

Mesajul continua: „Sunt atat de recunoscator pentru cele patru zile de neuitat pe care le-am petrecut cu fiul meu. Stiu ca si mama lui ar fi dat orice sa-l vada, sa-l tina in brate, sa-l atinga, sa-l imbaieze si sa-i cante – privilegiu pe care eu l-am avut.”

KC Hohensee, un prieten de familie care a inregistrat video-ul de pe YouTube, a declarat ca echipa medicala de la spital a facut tot posibilul pentru a salva copilul. Se pare ca tanara sotie avusese probleme inca din timpul sarcinii.

O pagina de strangere de fonduri creata de Biserica Universitatii Loma Linda pentru a-l sustine pe Chris cu cheltuielile medicale si pentru a usura povara financiara pe urmatoarele luni a depasit 100.000 dolari joi seara.

Iata cateva dintre mesajele postate pe pagina memoriala Ashley Picco: „ a fost o lumina rara, un om plin de har, o sotie iubitoare si devotata”; „Asteptau cu nerabdare sa devina parinti si sa-si creasca fiul impreuna. Viata le-a fost scurtata intr-un mod tragic si neasteptat”.

Biserica Universitatii Loma Linda a organizat un serviciu special in Sabatul din 15 noiembrie, care a fost transmis live pe site-ul sau, lluc.org .

Un apropiat al lui Chris a declarat ca acesta a planificat sa stea departe de ochii publicului o vreme, in aceste clipe extrem de dureroase sa ramana doar cu prietenii si familia.

Surse: huffingtonpost.co.uk; adventistreview.org

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*