Scrisoarea lui noiembrie – Danut Alexandru Jercan

8589130504631-autumn-mountain-wallpaper-hdAici, Stăpâne, frunza încă moare
Iar soarele ajunge greu și rar…
Prin neguri aspre, reci, invadatoare
Nu mai zăresc posibila salvare,
Nici al iubirii Tale Sanctuar…

Mă-nec în fumul gros, mocnind pe sate…
Singurătatea nopții fără stele
Adună-n streșini vrăbii speriate
Și-n suflet, visuri dragi, pe jos scăpate
Se strâng șirag ca perla în mărgele…

La unu, unu, doi, am scris … tăcere…
Nici un răspuns nu am primit vreodată
Și ca s-ajut o inimă să spere,
Să prindă aripi, maximă putere,
Ți-am scris scrisoarea asta, Sfinte Tată…

Doar Tu… Doar Tu mai poți să mă ridici…
Din stânga suflă vântul vijelie,
Din dreapta, aud vaiet de pisici
Și latră câini, pe stradă…, mari și mici
Și nu mai cântă nici o ciocârlie!…

Nucii se plâng că haina le-a fost luată
Chiar dacă au plătit tot biru-n miez
Iar lunca, rușinată, despuiată
Pozează în fantomă blestemată
Și cântă-n gama unui DO diez…

Se-anunță vremuri grele dinspre munte…
Unii de frică au albit, subit…
Bat lapovițe-n tâmple și în frunte
Și s-au închis cărările mărunte
Pe care trandafirii s-au iubit…

Aici Stăpâne frunza încă moare…
Soarele-ajunge greu și tot mai rar..
Vin neguri aspre, reci, invadatoare,
Nu pot vedea cărarea și mă doare
Să nu văd al luminii Sanctuar…

Scutește-mă de cupa lui Brumar…
Trimite azi răspunsul Tău de har!…

Danut Alexandru Jercan

Alte articole interesante

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*