Plante cu puteri vindecatoare de pe vremea lui Iisus

2194019920101258544jkHWWR_phDe cand e omul pe pamant, sunt si boli, doar ca raportat la existenta lui medicamentele si farmaciile sunt de data foarte recenta. Si, pentru ca avea nevoie de remedii care sa-i vindece ranile trupului sau sufletului, omul si-a cautat leacul in natura inconjuratoare, facand, dintotdeauna, fara sa stie, munca de cercetare.

Despre plantele de leac pe care le foloseau oamenii contemporani cu Isus se pot afla date din Biblie, desi foarte putine, cat si din scrierile carturarilor vremii, cercetarile contemporane nefacand altceva decat sa confirme veridicitarea constatarilor facute cu mii de ani in urma.

Astfel, in timpul vietii lui Isus, usturoiul era folosit atat ca aliment-condiment, cat si ca medicament. In timpurile antice, atletii greci si soldatii romani consumau usturoi ca sa-si sporeasca vigoarea. Cu mult inainte, insa, usturoiul era consumat in mare cantitate si de sclavii egipteni care construiau piramide.

Astazi, in urma cercetarilor intreprinse, se stie ca intr-adevar usturoiul poseda calitati terapeutice de exceptie, fiind cel mai puternic antibiotic natural si un antioxidant minune. Se stie ca marii consumatori de usturoi fac foarte rar infectii respiratorii, sunt oameni sanatosi si puternici.

Varza exista pe vremea lui Isus. Se recomanda atat in curele de slabire, cat si pentru o digestie buna

S-ar putea ca unora sa li se para ciudat sa afle ca exista varza si pe timpul lui Isus si ca Plinius cel Batran mentiona in cartea sa, Naturalis Historia, nu mai putin de 87 de remedii atribuite verzei.

La vremea aceea, se stia ca varza cruda mentine omul sanatos, protejeaza impotriva durerilor de cap si intareste vederea, iar compresele cu foi de varza inmuiate in apa calda erau aplicate pe rani si luxatii. Aceste lucruri se fac si astazi cu varza.

Doar ca azi varza este unul din cele mai folosite remedii naturale folosite impotriva durerilor reumatice. Varza, bogata in vitaminele C, E si B, in calciu, magneziu, potasiu si fibre alimentare, preparata sub forma de salata, n-ar trebui sa lipseasca nici o zi din meniul nostru pentru ca este un antioxidant excelent.

Pe vremea lui Isus, frunzele de mur erau folosite in tratarea ranilor pielii

Murele, despre care astazi stim ca sunt foarte bogate in vitamina C si au putine calorii, protejeaza impotriva cancerului, a bolilor psihice si a celor cardiace, intaresc sistemul imunitar, previn cresterea peste masura a presiunii sanguine, ajuta la absorbtia fierului si reduc riscul anemiei.

Pe vremea lui Isus, frunzele de mur erau folosite in tratarea ranilor pielii, iar despre fructe se credea ca sunt de leac impotriva bolilor gingiilor si amigdalelor.

Limba mielului, planta folosita pentru calmarea tusei

Limba mielului, planta folosita pe timpul lui Isus pentru calmarea tusei, a durerilor menstruale si reumatice si la tratarea eczemelor, este bogata in fitonutrienti, minerale, precum fier, calciu, potasiu, cupru, magneziu, zinc si vitaminele A, C si B3, niacin.

Astazi, preparatele de limba mielului, infuzie, pulbere sau decoct, se folosesc ca tonic general, depurativ, diuretic, in caz de bronsita, tuse. Mai spun batranii ca limba mielului intareste memoria, detoxifica organismul si este usor euforizanta, motiv pentru care se crede ca planta e buna de dus barbatii la altar.

Sursa: ziare.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*