Un om al strazii infometat, dat pe mana politiei de o biserica. Paguba: prajituri in valoare de 2,25 dolari

homeless_SamPac_creative_commons_0

O biserica baptista din Los Angeles a depus plangere impotriva unui om fara adapost, pe motiv ca a fost prins furand prajituri in valoare de 2,25 dolari din lacasul de cult.

Potrivit publicatiei locale Palm Beach Post, citata de The Independent, barbatul a intrat in biserica pentru a cauta pe cineva care sa il ajute si a vazut un bol cu prajituri lasat pe o masa.

Dupa ce a inceput sa manance din dulciuri, el a fost prins de ingrijitorul bisericii, care a sunat imediat la Politie. Dupa ce agentii au discutat cu membrii bisericii, acestia au decis sa depuna plangere impotriva omului strazii.

El a fost ridicat si dus in arestul Politiei. Gestul bisericii a starnit critici in mediul online, oamenii sustinand ca este impotriva valorilor crestine sa dai pe mana Politiei un om fara adapost.

Un reprezentant al lacasului de cult a declarat ca decizia bisericii de a depune plangere a fost luata numai spre binele barbatului.

„Se pare ca tanarul era sub influenta (drogurilor – n.red.). Pentru ca se tot plimba prin cartier, politistul a sugerat ca cel mai bine ar fi sa depunem plangere, ceea ce l-ar include pe tanar intr-un sistem in care poate fi ajutat. Cu toate ca biserica noastra ofera o masa calda familiilor nevoiase, de data aceasta am fost de acord cu sugestia ofiterului ca tanarul are nevoie de mai mult decat o masa. Avem contacte cu programe de reabilitare si il putem recomanda pe acest tanar, a explicat el.”

Sursa: The Independent

Foto: michiganradio.org

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*