Povestea lui Isus este povestea noastra. Filmul acesta va schimba vietile oamenilor, declara realizatorii (Video)

Son of GodActrita Roma Downey a declarat recent ca ea si sotul ei, producatorul TV Mark Burnett, sunt incantati dupa lansarea incununata de succes a noului film “Fiul lui Dumnezeu”.

„Am pus tot sufletul in acest proiect. A fost o experienta profunda si personala pentru noi si cred ca va schimba literalmente vietile oamenilor. Povestea lui Isus este povestea noastra. Aceasta este credinta noastra”, a declarat Downey pentru The Blaze.

Dupa ce au realizat pentru “History Channel” seria de filme “Biblia”, iar acum “Fiul lui Dumnezeu”, Downey a spus ca ea si Burnett sunt bucurosi sa vada atat de multi oameni transformati spiritual de viata lui Isus.

“Dupa toata munca grea pe parcursul mai multor ani, este placut sa stii ca milioane de oameni au venit la lansarea filmului Fiul lui Dumnezeu, sa fie impresionati de viata lui Isus transpusa pe marele ecran si sa se inspire din ea”, a spus actrita.

Downey a auzit deja de multe cazuri in care oamenii si-au deschis inima catre Dumnezeu, ca urmare a filmului, si crede ca acest lucru reprezinta inceputul unei transformari mai profunde.

Downey a mentionat ca filmul a obtinut un rating pozitiv de 91 la suta in randul publicului, ceea ce inseamna ca este remarcabil, fiind unul din cele mai mari ratinguri obtinute de filmele lansate recent.

Filmul “Fiul lui Dumnezeu”, a avut incasari de 26.5 milioane dolari la box-office in acest weekend, clasandu-se pe locul doi in top dupa thriller-ul de actiune “Non-Stop”. Dupa “Patimile lui Hristos” realizat de Mel Gibson, este cel mai bun film crestin din toate timpurile, la data lansarii.

In ceea ce-i priveste pe Downey si Burnett, dupa lansarea si promovarea filmului “Fiul lui Dumnezeu”, cei doi sunt fericiti sa se intoarca acasa la copiii lor pentru a fi impreuna.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*