85 de miliardari detin mai multi bani decat jumatate din populatia globului

cati-oameni-ar-face-asta-a-gasit-un-sac-cu-bani-si-l-a-returnat-proprietarilor-178925

Potrivit experţilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, în lume trăiesc aproape un miliard de oameni care suferă de foamete, iar problema nu poate fi rezolvată de actualul cadru politico-economic de la nivel internaţional.

În acest context, 1% dintre miliardarii lumii deţin 46% din averea de pe glob, iar primii 85 cei mai bogaţi miliardari au o avere mai mare decât jumătate din cea deţinută de populaţia lumii la un loc.

Potrivit unui studiu realizat de organizația Oxfam, averea primilor 85 de miliardari este egală cu cea a 3,5 miliarde de oameni, adică jumătate din populația de pe glob, relatează Christian Post.

Miliardarii lumii au o avere combinată de 5.4 trilioane de dolari (3.98 trilioane de euro), iar 1% din populaţia globului controlează 110 trilioane de dolari, (81.24 trilioane de euro), echivalentul a 46% din averea mondială.

Momentan, sunt în jur de 12 milioane de milionari în lume, peste 3 milioane doar în Statele Unite şi în jur de 350.000 în Marea Britanie.

“E uimitor cum în secolul 21, o mică elită, care ar încăpea într-un autobuz supraetajat poate să deţină la fel de mult ca jumătate din populaţia globului, adică 3.5 miliarde de oameni”, spune Winnie Byanyima, din partea Oxfam.

Conform topului Forbes pe 2013, sunt 1.426 de miliardari în lume, cel mai bogat dintre ei fiind mexicanul Carlos Slim Helu.

Nouă din primii zece miliardari sunt bărbaţi, excepţia fiind Liliane Bettencourt, iar în afară de Bill Gates, în vârstă de 58 de ani, toţi miliardarii din top 10 au peste 60 de ani.

amancio-ortega

CARLOS SLIM, avere de 53.9 miliarde de euro. Mexicanul deţine Telmex, cea mai mare reţea de telefonie fixă din Mexic.                                

bill-gates

BILL GATES, avere de 49.4 miliarde de euro.

carlos-slim-566x362

Poziţia a treia este ocupată de AMANCIO ORTEGA GAONA, fondatorul Inditex, o companie producătoare de haine, care comercializează mărcile Zara, Bershka, Pull and Bear, Stradivarius sau Massimo Dutti, cu o avere estimată de Forbes la 42.09 miliarde de euro.

warren-buffett

WARREN BUFFET, preşedintele Berkshire Hathaway  este pe locul al patrulea, cu o avere estimată de Forbes la 39.4 miliarde de euro.

larry-ellison-oracle

Pe poziţia a cincea în topul Forbes se află LARRY ELLISON, fondatorul companiei Oracle cu o avere estimată de Forbes la 31.7 miliarde de euro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*